Deputatul PNL Diana Morar și deputatul USR Claudiu Năsui au depus la Camera Deputaților o propunere de modificare a Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor, care vizează eliminarea obligației de depunere a declarației anuale privind beneficiarul real de către persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului.
”Astfel, declarația privind beneficiarul real se va depune doar la înmatriculare sau atunci când intervine o modificare. Excepție fac persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului care au societăți/entități de tip offshore în structura acționarilor/ asociaților/ membrilor. Prevederea este una extrem de importantă, deoarece vizează aproape 2 milioane de entități din România”, a explicat Diana Morar.
Amendamentele au fost adoptate în comisii, proiectul de lege urmând să ajungă la vot final în Parlament.
Noua formă a articolului din lege:
(1) Persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului depun la înmatriculare sau ori de câte ori intervine o modificare o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților, cu excepţia regiilor autonome, companiilor şi societăților naţionale şi societăților deținute integral sau majoritar de stat.
(2) Declaraţia pe proprie răspundere a reprezentantului legal al persoanei juridice prevăzute la alin. (1) cuprinde datele de identificare ale beneficiarilor reali, respectiv numele, prenumele, data naşterii, codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa, precum și modalitățile în care se exercită controlul asupra persoanei juridice.
(3) În cazul în care intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declarația se depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit.
(4) Declarația privind beneficiarul real prevăzută la alin. (1) poate avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică şi poate fi transmisă la oficiul registrului comertului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poştă şi curier sau prin ghişeul oficiului registrului comerțului, personal sau prin reprezentant conform prevederilor legale.
(5) Declaraţia privind beneficiarul real prevăzută la alin. (1) poate fi dată și în faţa reprezentantului oficiului registrului comerțului sau se poate depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.
(6) Obligația prevăzută la alin. (1) este îndeplinită și prin includerea, la înmatriculare, în actul constitutiv, a datelor de identificare a beneficiarilor reali și a modalităților in care se exercită controlul asupra persoanei juridice. Modificarea ulterioară a datelor de identificarea beneficiarilor reali nu instituie obligația întocmirii unui act modificator la actul constitutiv, declararea acestora îndeplinindu-se în condițiile alin. (1).