Clipe de groază, sâmbătă, pentru o femeie din localitatea Viile Tecii! În timp ce se afla pe o stradă din municipiul Bistrița, femeia ar fi fost violată de doi tineri, dintre care unul minor. Ea a cerut ajutor Poliției, iar oamenii legii au reușit să îi prindă pe cei doi tineri bănuiți de comiterea faptei. Unul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
”La data de 20 noiembrie, o femeie de 52 de ani din Viile Tecii a sesizat că a fost victima infracțiunii de viol în timp ce se afla pe raza municipiului Bistrița. În urma investigațiilor, la scurt timp, polițiștii au identificat două persoane bănuite de comiterea faptei, un tânăr de 18 ani din Sărata și un altul de 13 ani din Gherla. Cei doi au fost depistați de către polițiștii Biroului de Ordine Publică, fiind conduși la sediul Poliției municipiului Bistrița”, a declarat Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Tânărul de 18 ani a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, la data de 21 noiembrie, acesta a fost prezentat instanței, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița continuă cercetările în acest caz.