Președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a anunțat că noul prim-ministru şi liderii partidelor care alcătuiesc actuala coaliţie de guvernare vor purta discuţii cu Comisia Europeană cu privire la „optimizarea” Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
”Ați văzut că sunt foarte multe dezbateri acum în spațiul public, că se renegociază PNRR, că se desfiinţează. Nu, el trebuie optimizat. Termenul corect este de a optimiza, pentru că sunt măsuri aberante şi reforme aberante pe care nu le-a cerut nimeni, pe care, de dragul nostru, de a fi noi tot timpul mai altfel decât alţii, le-am prins. Şi atunci decizii gen neîncălzirea cu lemne mai departe de, nu ştiu, decembrie 2022 sau 2023: noi avem peste 50% din populaţie care se încălzeşte cu lemne, ce să le oferi alternativă? Pentru că ar fi ideal, şi eu susţin să nu mai producem dioxid de carbon şi să avem o energie verde, dar trebuie să fim şi realişti. Colegii noştri au fost deja mandataţi, la nivelul coaliţiei s-a luat această decizie ca inclusiv prim-ministrul şi liderii partidelor să meargă să aibă discuţii cu responsabili de la Comisia Europeană, să vedem cum putem optimiza aceste lucruri”, a declarat Emil Radu Moldovan.
De asemenea, președintele PSD Bistrița-Năsăud a completat că se vor căuta soluții pentru ca finanţarea prin PNRR să fie descentralizată, așa cum se va întâmpla, începând cu noul exercițiu financiar 2021-2027, și în cazul Programului Operaţional Regional.
„E o mare victorie pentru noi ca din următorul exercițiu financiar deciziile să se ia în fiecare regiune. Chiar dacă maestrul Ghinea, cu ghilimelele de rigoare, a blocat un an de zile toate demersurile pe care le-a făcut ministrul Boloş în 2020 pentru a descentraliza Programul Operaţional Regional, Comisia a aprobat şi urmează să facem demersurile necesare pentru constituirea Autorităţii de Management la nivelul ADR Nord-Vest şi la celelalte şapte ADR-uri. De asemenea, noua coaliţie pregăteşte în momentul de faţă o ordonanţă de urgenţă prin care să descentralizeze şi finanţarea prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care este destinat autorităţilor locale. Asta va fi un foarte mare câştig pentru noi toţi„, a mai adăugat Emil Radu Moldovan.
În ceea ce privește PNRR, premierul desemnat Nicolae Ciucă a declarat că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă ”axul” programului de guvernare.