Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (29 noiembrie – 12 decembrie), care arată că valorile termice medii prognozate vor avea tendinţă de scădere la nivelul întregii ţări, în timp ce precipitaţiile sub formă de ploaie, la început moderate cantitativ, se vor transforma în ninsori.
Astfel, potrivit meteorologilor, în Transilvania, ”valorile termice vor fi în scădere accentuată la începutul intervalului, astfel că pe 30 noiembrie media maximelor va fi de două grade şi cea a minimelor între -3 şi -4 grade. Vremea se va încălzi pe parcursul zilelor de 1 şi 2 decembrie, când treptat temperaturile maxime vor tinde spre o medie de 10 grade, iar cea a minimelor spre două grade. Vremea se va răci între 3 şi 5 decembrie, până la medii ale maximelor termice de două grade şi ale minimelor în jurul a -3 grade. Cea de-a două săptămână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal, cu maxime ce vor oscila, în medie, în jurul a două grade şi o medie a minimelor cuprinsă între -4 şi -2 grade. Vor cădea precipitaţii în general slabe cantitativ, la început predominant sub formă de ploaie, apoi ploaie, lapoviţă şi ninsoare în intervalul 29 noiembrie – 1 decembrie şi predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare, temporar, din 3 decembrie şi până la sfârşitul celor două săptămâni”.
La munte, ”în primele două zile, media temperaturilor maxime va scădea de la 0 – 2 grade la -5 grade, iar cea a minimelor de la -1 grad la -7 grade. În perioada 1 – 3 decembrie, vremea se va încălzi. Valorile termice maxime vor atinge, în medie, de 3 grade, iar media minimelor nocturne va urca spre -1 grad. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, regimul termic va fi apropiat de cel normal, fiind estimate medii ale maximelor termice între -2 şi zero grade şi ale minimelor de la -7 la -5 grade. Se vor semnala zilnic precipitaţii, la început mixte, apoi predominant sub formă de ninsoare, iar local şi temporar, cu o probabilitate mai ridicată în intervalele 30 noiembrie – 1 decembrie şi 3 – 9 decembrie, ninsorile moderate cantitativ pot să depună strat de zăpadă”.