Primăria Bistrița va lansa un program pentru sprijinirea și consilierea familiilor care se întorc acasă din străinătate

În primul trimestru al anului viitor, Primăria Bistrița va lansa un program destinat familiilor care se reîntorc acasă din străinătate, a anunțat primarul Ioan Turc, programul urmând să asigure servicii de sprijin și consiliere pentru aceste persoane.

Zilele trecute, am reușit să conving o familie de români, care s-a întors recent din Spania și care dorea să plece din nou în țara din care au venit, să rămână acasă, la Bistrița. Începând de anul viitor, în cadrul Primăriei municipiului Bistrița vom organiza un serviciu de consiliere și suport pentru familiile care revin la Bistrița. Vom ține cont de faptul că multe dintre aceste familii au copii, mulți dintre ei născuți în străinătate. Pentru ei, România este este fapt o țară străină. Copiii aceștia trebuie sprijiniți, consiliați, ajutați pentru a se integra în sistemul de educație românesc și în comunitatea bistrițeană”, a spus primarul Ioan Turc în discursul pe care l-a susținut cu prilejul Zilei Naționale a României.

Edilul Bistriței a vorbit despre intenția municipalității de a lansa un program destinat familiilor care revin acasă din străinătate și într-o conferință de presă susținută joi, 2 decembrie. Ioan Turc a afirmat că acest program ar uram să devină funcțional în primul trimestru al anului viitor.

Am luat această decizie ţinând cont de faptul că oamenii care se reîntorc din străinătate nu vin cu mâna întinsă, nu vin să ceară nici locuinţă socială, nici locuri de muncă. Ei au trăit într-un sistem bine aşezat, sunt oameni care au cultul muncii, dar în acelaşi timp sunt oameni care doresc să simtă că s-au întors acasă. Un grup de consiliere și de sprijin pentru aceşti oameni mi se pare extrem de important. România din care au plecat nu seamănă foarte mult cu România în care se întorc. Sunt oameni care vor dori să înceapă o afacere, iar noi o să îi ajutăm să facă acest lucru. Nu vreau să devoalez în ce constă acest program. O să fac acest lucru la momentul potrivit. Foarte mulţi copii s-au născut în străinătate, nu cunosc limba română. Discut cu profesori care-mi spun că aceşti copii sunt foarte stânjeniţi pentru faptul că nu vorbesc corect sau unii nu vorbesc aproape deloc limba română. Prin profesori voluntari şi nu numai – pentru că vom aloca şi bani pentru acest program – îi vom ajuta pe copii să se integreze în sistemul naţional de învăţământ şi în societatea bistriţeană”, a completat primarul.

Ioan Turc a mai precizat că a purtat deja discuții pe această temă cu prof. Horaţiu Catalano şi cu alţi profesori din Bistrița. Activităţile prevăzute în cadrul acestui program ar putea fi organizate în imobilul de pe strada Albert Berger, unde își desfășoară activitatea Extensia Bistriţa a Universităţii Tehnice Cluj-Napoca.

Primarul a subliniat că programul nu va viza facilități fiscale.

”Nu cred că trebuie să mai introducem o categorie de privilegiați. Nu despre acest lucru vorbesc. Eu discut despre suport pentru a se integra în comunitatea bistrițeană, din punct de vedere educațional – și aici mă refer la copii, din punct de vedere social – și aici mă refer la identificarea unui loc de muncă conform r pregătirii, despre sprijin pentru deschiderea unei afaceri. Nu discutăm despre privilegii, ci despre brațe deschise, despre o atitudine prietenoasă față de o categorie de oameni care aleg să se reîntoarcă acasă”, a adăugat Ioan Turc.

One comment

  1. 03 decembrie 2021 la ora 16:55

    In programul său electoral primarul Ioan Turc promitea realizarea urmatoarelor obiective strategice:
    -Administrație transparentă și modernizată prin digitalizare
    -Administrație care are grijă de cetățenii săi
    -Bistrița-oraș verde și curat
    -Bistrița-oraș inteligent și atractiv pentru tineri
    -Bistrița-destinație culturală și turistică unică
    -Destinație pentru afaceri inovative
    Materializarea acestor obiective este o conditie necesară pentru a determina pe bistrițenii din străinătate să se întoarcă acasă.
    In acest sens, primarul Ioan Turc vine si cu solutii pentru punerea in valoare a Parcului Industrial Sărata care de al inaugurarea sa in 2015 a produs numai pagube in bugetul local.
    De asemenea, Ioan Turc are o viziune clară cu privire la perspectivele de dezvoltare a Bistritei ca oras al viitorului in concordantă cu progresele oferite de formele de energie nepoluante si de tehnologia informatiei (IT) . Ioan Turc este singurul care vede in orasul Bistrita o destinație pentru afaceri inovative, in strânsă legâtură cu dezvoltarea invătământului superior tehnic la Bistrita. Pentru asta este nevoie de construirea unui campus universitar modern, cu săli de curs si laboratoare unde să poată fi desfăsurată o activitate de cercetare-inovare specifică facultătilor din domeniul politehnic chiar in interiorul extensiei Bistrita a UTCN. Fără asemenea dotări nu pot fi depuse proiecte pentru atragerea de fonduri europene pe programul POSDRU pentru învățământul superior si nici pentru programul Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CDI).

error: Content is protected !!