Licitaţia pentru deszăpezirea celor aproximativ 700 de kilometri de drumuri judeţene din Bistriţa-Năsăud nu a fost finalizată până acum, cu toate că procedura de achiziție publică a fost lansată de Consiliul Judeţean încă din vara acestui an.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Mihaela Ivan, procedura este în acest moment în faza de evaluare, termenul limită de finalizare fiind sfârşitul acestui an.
Mihaela Ivan mai precizează că, până la încheierea noilor contracte, deszăpezirea și combaterea poleiului pe drumurile județene este asigurată de companiile cu care Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a avut contracte anii trecuți și care au intervenit deja pe drumuri de pe Valea Bârgăului, Valea Ilvelor sau Valea Țibleșului.
Pentru eficientizarea activității de iarnă și reducerea timpului necesar până la începerea intervențiilor, drumurile județene aflate în administrarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud au fost împărțite în 5 loturi: Lot 1 – Bistrița, Lot 2 – Beclean, Lot 3 – Năsăud, Lot 4 – Șieu, Lot 5 – Lechința. Pentru fiecare lot se va încheia un acord-cadru pentru o perioadă de 4 ani.
În sezonul de iarnă 2021-2022, pentru asigurarea unor condiții bune de circulație pe drumurile cuprinse în cele 5 loturi, se estimează că va fi nevoie de 9.800 de tone de sare, 9.800 tone de nisip şi 53 de utilaje.
Valoarea estimată a contractului pentru întreaga perioadă de patru ani este de 26 de milioane lei, fără TVA.
În ceea ce priveşte drumurile naţionale care tranzitează județul Bistrița-Năsăud, Secția de Drumuri Naționale Bistrița din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj dă asigurări că drumarii sunt pregătiți și există în stoc suficient material antiderapant pentru a asigura intervenții prompte.
De asemenea, la nivelul municipiului Bistrița sunt pregătite 30 de utilaje de deszăpezire și mai bine de 1.500 de tone de sare și clorură de calciu.