Lucrările de consolidare a drumului surpat din zona Valea Jelnei au avansat mult, spune primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, care a efectuat o nouă vizită pe șantier.
”Zona podului Jelnei se transformă radical. Lucrările realizate de CML.RO la drumul surpat au avansat mult. Deja s-au turnat două straturi de asfalt și se poate circula în condiții bune, inclusiv pe strada Ghinzii, în ambele sensuri. Va continua taluzarea versantului și toaletarea vegetației. Urmează amenajarea trotuarelor și a locurilor de parcare, iar din primăvară se va turna stratul de uzură pe carosabil, inclusiv cu trasarea unei treceri de pietoni înspre strada Tabără. Țin să felicit executantul pentru activitatea și organizarea din șantier. O problemă care trena de ani de zile e pe cale să fie rezolvată!”, a transmis primarul Ioan Turc.
Reamintim că pe strada Valea Jelnei se efectuează lucrări de consolidare a unui tronson de drum care s-a surpat, lucrări care includ o deviere pentru podețul spre Ghinda, cu toaletarea vegetației și introducerea de tubulatură, dar și cu 25 de noi locuri de parcare în zonă, inclusiv amenajarea suplimentară a unui trotuar.
Compania care execută lucrările este CML.RO, valoarea contractului fiind de 1.472.532 lei, fără TVA.