Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, și viceprimarul Sorin Hangan au participat, sâmbătă, la Oradea, la o dezbatere organizată de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, tema acesteia fiind înființarea și dezvoltarea parcurilor industriale.
”Inițiativa de amenajare a unui parc industrial la Sărata, pe care am avut-o în 2006 din calitatea de viceprimar, a fost compromisă de vechea administrație, îndeosebi prin subdimensionarea capacităților energetice. Vom relua acest proiect pentru a-l face viabil, în beneficiul antreprenorilor locali, prin investiții care vor viza creșterea capacității energetice, mărirea suprafeței de teren a parcului și punerea în funcțiune a stației de epurare. Parteneriatul cu societățile comerciale va fi fundamentat pe resursele provenite din fonduri europene, scheme de minimis, ajutoare de stat și facilități fiscale acordate de municipalitate”, a precizat primarul Ioan Turc.
În perioada 10-11 decembrie 2021, la Oradea, Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest organizează o vizită de lucru la care participă reprezentanții unităților administrativ-teritoriale ce și-au manifestat intenția de a sprijini dezvoltarea de parcuri industriale în regiunea de dezvoltare Nord-Vest.
Prin Programul Operațional Regional Nord-Vest 2021-2027 va exista posibilitatea finanțării unor astfel de inițiative: „Sprijinirea dezvoltării structurilor de sprijin a afacerilor care urmează la rândul lor să administreze granturi în favoarea IMM-urilor sprijinite, din regiunea Nord-Vest, România”.
Pe parcursul celor două zile ale evenimentului au loc prezentări privind:
conceptul de parc industrial și mecanismul de creare/extindere a acestuia;
tipuri de proiecte ce urmeaza a fi finanțate prin POR NV 2021-2027: beneficiari eligibili, activități eligibile, cheltuieli eligibile, inclusiv tipuri de investiții finanțate prin grant pentru IMM-urile ce urmează a se localiza în aceste structuri;
vizită, organizată alături de Agenția de Dezvoltare Locală Oradea , la doua dintre Parcurile lndustriale din Oradea pentru a întelege modelul de bună practică ce poate fi valorificat și replicat în regiune.
Încă din anul 2006 liberalul Ioan Turc, pe atunci viceprimar al Bistritei a propus amenajarea unei zone de dezvoltare economică la Sărata, respectiv a parcului industrial Bistrita-Sud. De asemenea tot aici era prevăzută construirea unui campus modern pentru învățământul universitar tehnic al extensiei UTCN Bistrita. In acest sens, urma să se facă negocieri cu mediul de afaceri pentru a stabili ce specializări se cer pe platforma economică a Bistriței. De asemenea , urma ca pe baza unor acorduri, mediul de afaceri să susțină inclusiv bursele pentru studenți. Ulterior, prin anul 2012, administrația PSD-istă a Bistritei sub bagheta primarului Ovidiu Cretu a preluat ideea realizării parcului industrial de la Sărata, dar a renunțat la proiectul campusului universitar, iar pe de altă parte a realizat o investiție subdimensionată ca suprafață și utilități. Parcul industrial a fost finalizat in 2015 si de atunci popularea lui cu activitati industriale a fost extrem de redusă.
De aceea actualul primar Ioan Turc a inclus in programul său electoral din 2020, atât redimensionarea si vitalizarea Parcului Industrial de la Sărata, ca suprafață și utilități, cât și racordarea acestuia la rețeaua de cale ferată. Pe de altă parte se impune încurajarea localizării în parc a afacerilor inovative, pornind de la angajarea unei echipe de management și marketing performantă. O primă necesitate ar fi legătura directă a Parcului Industrial de orasul Bistrita prin prelungirea DC-8G până la Podul Berăriei, evitându-se astfel aglomeratia din localitatea Viisoara.
Programul lui Ioan Turc nu a renuntat la edificarea unui campus pentru învățământul universitar tehnic, în Parcul Industrial precum si organizarea unui program pentru învățământul profesional. In acest sens, Primăria Bistrita si-a propus creatra unui centru de formare în industrii creative și în IT împreună cu Universitatea Tehnică, Universitatea de Artă și Design și Universitatea Babeș-Bolyai. Pregatirea forței de muncă în aceste sectoare fie prin formare, fie prin reconversie profesională va atrage firme din Cluj-Napoca în deschiderea unor filiale în sectorul IT la Bistrița. Astfel, mulți tineri talentați din Bistrița se vor putea reîntoarce acasă, unde vor putea câștiga bine, iar banii vor avea altă valoare decât în centre extra-scumpe, precum Cluj-Napoca.