Sfârșitul anului 2021 vine cu vești bune pentru elevii și cadrele didactice din comuna Prundu Bârgăului, spune primarul Doru Crișan, care completează că două proiecte care vizează modernizarea infrastructurii de învățământ se apropie de final, astfel că anul 2022 le va aduce copiilor și dascălilor condiții mult mai bune pentru a își desfășura activitățile, în săli de clasă noi și moderne.
Potrivit primarului, în scurt timp vor fi finalizate lucrările care vizează modernizarea grădiniței cu program prelungit și dotarea acesteia (un proiect susținut din fonduri europene prin Programul Național de Dezvoltare Rurală în valoare de 2.682.000 lei). De asemenea, vor fi finalizate și lucrările care vizează reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirii școlii cu clasele I – V în comuna Prundu Bârgăului (proiect de 2,7 milioane de lei realizat din fonduri guvernamentale prin Programul Național de Dezvoltare Locală).
În stadiu avansat de execuție se află și proiectul care vizează “Reabilitarea, eficientizarea energetică și mansardarea școlii profesionale”. Lucrarea, în valoare de 6,2 milioane lei, este realizată cu finanțare din Programul Național de Dezvoltare Locală dar și din bugetul local.
“Pe lângă școala generală pe care am reușit să o finalizăm anul trecut, un proiect în valoare de aproape 5 milioane de lei, mai avem în execuție alte trei proiecte care vizează modernizarea infrastructurii școlare din comuna Prundu Bârgăului – proiecte care se apropie de 11 milioane de lei. Acestor investiții li se adaugă și proiectul pe care recent am reușit să-l finalizăm – cel care vizează achiziționarea de tablete și dispozitive electronice pentru elevii din comuna noastră, un proiect de peste 2,3 milioane de lei. Nu a fost o perioadă deloc ușoară, însă mă bucur că am reușit să investim atât de mult în infrastructura școlară din comună și copiii au cele mai bune condiții de a învăța. Ei sunt viitorul, ei trebuie să aibă cele mai moderne și bune condiții de a-și desfășura orele. Pe lângă toate aceste proiecte mari, Primăria Prundu Bârgăului a mai investit acolo unde a fost cazul, în confortul elevilor și al cadrelor didactice. Astfel, am achiziționat și pompe de căldură moderne care asigură un confort termic deosebit în școlile din cadrul Liceului Radu Petrescu. După finalizarea acestor investiții, putem spune că infrastructura școlară din comuna noastră este una care poate rivaliza cu orice oraș”, a declarat primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan.