Începând de astăzi, sistemul de semnalizare acustico-luminoasă de la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Lucian Blaga este funcțional, a anunțat primarul Ioan Turc.
”Trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Lucian Blaga are, de astăzi, un sistem de semnalizare acustico-luminoasă funcțional. După montarea prealabilă și a unor dale elastice de cauciuc, care să faciliteze traversarea liniei ferate, putem spune că o străveche problemă pentru circulația rutieră din municipiu a fost rezolvată. De altfel, la fel vom proceda și cu trecerea de pe strada Ioan Slavici”, a transmis, printr-un mesaj postat pe o rețea de socializare, primarul Ioan Turc.
Întrucât sistemul este funcțional, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud informează conducătorii auto că ”au obligația să oprească DOAR la apariția semnalului luminos de culoare roșie a instalației de semnalizare. La culoare albă cu carența lentă, conducătorilor auto le este permis să-și continue deplasarea, fără a mai opri pentru asigurare, anterior trecerii pasajului la nivel cu calea ferată”.
Pe de altă parte, edilul a mai anunțat că întreaga zonă Lucian Blaga – Drumul Cetății va intra într-un amplu proces de reabilitare.
Felicitări dle primar. Ați facut o treaba care nici un primar nu a reusit sa o facă. Respect si la mai multe.👍🏼🙏🙏