Un grup infracțional organizat a fost destructurat de polițiștii și procurorii DIICOT din județul Bistrița-Năsăud. Patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore, fiind bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, complicitate la furt calificat, efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive, trafic de droguri de mare risc, conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
”În cauză s-a reținut faptul că, la sfârșitul lunii noiembrie 2021, pe raza municipiului Bistrița s-a constituit un grup infracțional organizat, format din 4 persoane, care a avut ca scop comiterea unor furturi din locuințe și comercializarea de substanțe psihoactive și droguri de mare risc. La data de 4 decembrie 2021, membrii grupării au pătruns prin efracție într-un apartament de pe raza municipiului Bistrița, de unde au sustras bijuterii, ceasuri și alte bunuri în valoare de aproximativ 50.000 de euro. Totodată, în perioada noiembrie – decembrie 2021, doi dintre inculpați au comercializat substanțe psihoactive, către consumatori de pe raza județului Bistrița-Năsăud. În urma probatoriului administrat în cauză, a reieșit faptul că, liderul grupării a desfășurat și activități de trafic droguri de mare risc, iar un alt membru a condus un autoturism fără a deține permis de conducere și folosind un permis despre care există indicii că este fals. La data de 17.12.2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Bistrița-Năsăud au efectuat un număr de 11 percheziții domiciliare”, se arată într-un comunicat de presă al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
La percheziții, au fost descoperite și ridicate mai multe bijuterii, ceasuri, 2 pistoale de tip airsoft, despre care există indicii că ar fi fost folosite la comiterea infracțiunilor, 15 telefoane mobile, 2 cântare de mare precizie, cu urme de substanțe susceptibile a fi psihoactive și 300 de țigarete susceptibile a proveni din contrabandă. Totodată, au mai fost descoperiți și indisponibilizați 13.770 de lei și 1.550 de euro.
Au fost conduse la audieri patru persoane, iar procurorul de caz a dispus măsura reținerii acestora pentru 24 de ore.
La data de 18 decembrie 2021, cei patru au fost prezentați Tribunalului Bistrița-Năsăud, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Din cercetări a reieșit faptul că liderul grupării, bărbatul de 48 de ani, din Bistrița, ar fi traficat droguri de mare risc, iar bărbatul de 29 de ani ar fi condus un autoturism fără a deține permis de conducere și folosind un permis despre care există indicii că este fals, descoperit și ridicat la percheziții.
Astfel, cercetările au fost extinse, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La acțiune au participat polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Poliției orașului Beclean, Secției 4 Poliție Rurală Beclean, Poliției orașului Năsăud și Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, precum și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Mehedinți și Hunedoara, respectiv din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara.