Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de ninsori abundente la munte şi în nord-vestul României, valabilă pentru ziua de vineri 24 decembrie, de la ora 2:00, până la ora 14:00.
”Vântul va prezenta intensificări la munte, îndeosebi în zona înaltă, cu rafale ce vor depăși 80…100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității. În Munții Apuseni,în grupele vestice ale Carpaților Meridionali, în Carpații Orientali și în județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Bistrița va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent”, arată ANM.
Totodată, meteorologii au emis și o informare potrivit căreia, începând de joi, ora 22:00, până în dimineaţa zilei de duminică, 26 decembrie, vor fi precipitaţii, intensificări ale vântului şi polei în aproape toată ţara.
”În nordul, centrul şi vestul ţării temporar vor fi precipitaţii moderate cantitativ, iar cantităţile de apă, acumulate pe tot parcursul intervalului, vor depăşi local 20-30 litri/mp şi izolat 40-50 litri/mp, cu precădere în zona deluroasă şi montană aferentă. În noaptea de joi spre vineri (23/24 decembrie) şi în prima parte a zilei de vineri vor fi precipitaţii mixte în Crişana şi pe alocuri în Banat şi sud-vestul Transilvaniei, iar în Maramureş şi local la munte, în Transilvania şi în nordul Moldovei va ninge şi se va depune strat de zăpadă. Pe parcursul zilei de vineri (24 decembrie) în zonele joase de relief precipitaţiile se vor transforma treptat în ploaie, iar îndeosebi în noaptea de vineri spre sâmbătă (24/25 decembrie) şi sâmbătă (25 decembrie), la munte, la altitudini mai mici de 1.700 m, vor predomina ploile, determinând topirea stratului de zăpadă. Local se va forma polei”, mai arată ANM.
Temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu viteze în general de 45-55 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăşi 80-90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.