Deputatul PNL Robert Sighiartău este de părere că instalarea unor GPS-uri pe maşinile care aparțin instituțiilor publice este o măsură care ar trebui implementată peste tot în administrație.
Într-o postare pe o rețea de socializare, deputatul afirmă că o astfel de măsură a fost deja implementată la Consiliul Județean Bihor și s-a dovedit a fi eficientă.
”Această măsura trebuie implementată peste tot în administrație. După ce măsura instalării GPS-urilor pe maşinile Consiliului Județean Bihor în august 2021 a dus la o reducere cu 40% a consumului de carburanţi, Consiliul Judeţean a votat, în unanimitate, ca măsura să fie extinsă la maşinile instituţiilor subordonate. Asta înseamnă reducerea risipei banului public. Gândiți-vă câți bani s-ar economisi dacă măsura ar fi valabilă în toată țara. Felicitări colegilor din Bihor!”, a scris pe Facebook Robert Sighiartău.