Rata de ocupare a paturilor destinate pacienţilor cu COVID-19 nu a depăşit pragul de 75% în niciun judeţ din țară, astfel că în unitățile de învățământ cursurile se vor desfășura cu prezența fizică a elevilor la școală.
Potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Sănătății, gradul de ocupare la nivelul județului Bistrița-Năsăud este de 45,68%, în scădere față de raportarea de săptămâna trecută, când acest indicator era de 55,14%. În județ, la data de 11 februarie, un număr de 101 persoane diagnosticate cu COVID-19 sunt internate în spital și alte 588 se află în izolare la domiciliu.
La nivel național, gradul de ocupare a paturilor destinate pacienților cu COVID-19 variază între 21,96% (județul Mehedinți) și 60,76% % (județul Brașov).
Pe primele locuri se află județele Brașov (60,76%), Iași (57,93%), Alba (57,76%), Bacău (57,14%) și Cluj (57,06%).
Gradul de ocupare la nivelul întregii țări este de 45,70 la sută.
Gradul de ocupare a paturilor destinate pacienților COVID-19 reprezintă, începând din data de 17 ianuarie 2022, noul criteriu privind desfășurarea cursurilor cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe.
Mai exact, în toate județele în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2 este cel mult 75%, cursurile școlare se organizează cu prezență fizică.
Cursurile se vor desfășura în regim online la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar/ conexe situate în județele în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților COVID-19 este mai mare de 75%.
Reluarea cursurilor cu prezență fizică, la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar/conexe, se va face, în județele în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților COVID-19 a fost mai mare de 75%, numai după ce aceasta scade sub 70% la nivel județean.