Autoritățile nu mai pot impune masca în aer liber, a anunțat deputatul PNL Robert Sighiartău, anunțul său fiind făcut după ce Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat că este neconstituţională Ordonanţă de urgenţă a Guvernului 192/2020 prin care se instituia, printre altele, obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.
Potrivit unui comunicat de presă al CCR, Curtea a declarat neconstituțională în ansamblu OUG 192/2020, întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ.
Ordonanța de urgență 192/2020 a modificat câteva articole din Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prin care au fost stabilite măsurile și rectricțiile care pot fi impuse în contextul stării de alertă.
Curtea Constituțională precizează, în comunicatul de presă dat publicității după ședința de marți, că prevederile Legii 55 rămân în vigoare, urmând să fie eliminate doar prevederile introduse prin OUG 192, declarată neconstituțională în ansamblu.
Decizia este definitivă şi general obligatorie.
OUG 192 din 2020 mai prevedea, printre altele, că:
- pe durata stării de alertă, angajatorii dispun munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, acolo unde specificul activităţii permite, cu respectarea prevederilor Legii 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă;
- pe durata stării de alertă, prin derogare de la prevederile art. 118 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, marţi, că decizia CCR privind neconstituţionalitatea purtării măştii în aer liber trebuie respectată, iar odată cu publicarea hotărârii în Monitorul Oficial aceasta nu va mai fi obligatorie.
„Nu pot să spun cum este situaţia din punct de vedere juridic, dar în mod evident în momentul în care o Ordonanţă este declarată neconstituţională de către Curte trebuie respectă decizia. Mai există o prevedere legală într-o lege care se referă la utilizarea măştii de protecţie în interior care rămâne valabilă. În ceea ce priveşte utilizarea în spaţiile libere, întradevăr, odată cu publicarea hotărârii CCR utilizarea în exterior nu va mai fi obligatorie”, a spus Alexandru Rafila la Antena 3.
Roby-Roberto nu mai pune poze cu prețul de la pompele de benzină?