La Bistrița se înființează Consiliul Consultativ al Oamenilor de Afaceri

Primăria Bistrița a găzduit, joi, o reuniune preliminară în vederea înființării Consiliului Consultativ al Oamenilor de Afaceri, ”un grup de acțiune pe care l-am considerat ca fiind absolut necesar pentru o relație mai bună între administrația locală și zona de business”, spune primarul Ioan Turc.

”Încă de la preluarea mandatului, îmi anunțasem intenția de a oferi municipalității o abordare bazată și pe consultarea antreprenorilor bistrițeni, deciziile cu impact în comunitate urmând a fi analizate cu toți cei care sunt deja modele de succes în afaceri. Alături de conducerea Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, la întâlnirea de azi și-au trimis reprezentanții societăți comerciale importante, precum Rombat, Leoni, Transmixt, RCB Electro, Comsig etc., dar și firme mici și mijlocii din municipiu. În discuțiile avute, am punctat necesitatea reglementării juridice a acestui consiliu, cu un statut și membri fondatori”, a precizat primarul Ioan Turc.

”Vom analiza propuneri administrative care țintesc mobilitatea și regenerarea urbană, creșterea sectorului de construcții imobiliare, aspecte tehnice ale marilor proiecte edilitare, dar și accentul obligatoriu pe energia verde. Împreună cu antreprenorii, vom reuși să dezvoltăm orașul pe coordonate ale modernității”, a adăugat sursa citată.

One comment

  1. Ăștia din consiliul lui pește, vor fi plătiți de la buget?

error: Content is protected !!