Polițiștii din Bistrița-Năsăud au desfășurat vineri, pe DN 17, o acțiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere cauzate de oboseala la volan, dar și pentru verificarea transportului rutier de marfă și persoane. Printre mașinile oprite în trafic s-au numărat și cele ale unor cetățeni din Ucraina, care au fost întâmpinați cu cafea, ceai și sfaturi.
”Polițiștii Serviciului Rutier le-au urat bun-venit cetățenilor ucraineni care au tranzitat județul sau au rămas în zonă. Pentru a ajunge în siguranță la destinație, după ce au condus distanțe considerabile, i-au invitat să facă o pauză de cafea sau ceai. Polițiștii i-au asigurat că le sunt alături, i-au încurajat că totul va fi bine și le-au oferit indicații pentru a ajunge în siguranță la destinație”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Alături de polițiști s-au aflat și reprezentanții Baroului Județean Bistrița-Năsăud, aceștia oferind sfaturi juridice cetățenilor ucraineni. De asemenea, lor le-a fost înmânat câte un ghid bilingv româno-ucrainean redactat în cadrul Campaniei Naționale „Avocați pentru Refugiați”. Totodată, la dispoziția celor interesați a fost pus și numărul telverde 0374025000, precum și lista actualizată a avocaților care oferă consultanță juridică gratuită pentru refugiații din Ucraina.
Acțiunea a beneficiat și de sprijinul unor voluntari, dar și al Asociației Internaționale a Polițiștilor- Regiunea Bistrița-Năsăud și de cel al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual și va continua și în perioada următoare.