Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (28 martie – 10 aprilie), care arată că vremea va intra într-un proces de încălzire începând cu cea de-a doua parte a intervalului de prognoză.
Astfel, potrivit meteorologilor, în Transilvania, ”în perioada 28 martie – 1 aprilie, vremea va fi mai caldă decât în mod normal, cu o medie a maximelor termice de 16…17 grade și a minimelor ce va fi în creștere de la -4…-2 grade până la 5…6 grade la sfârșitul acestei perioade. Răcirea bruscă a vremii se va resimți în 3 și 4 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de 4…5 grade, iar a minimelor în jurul a -4 grade. Ulterior, procesul de încălzire a vremii va continua până pe 10 aprilie, astfel că, în a doua parte a celei de-a doua săptămâni, valorile termice vor evolua în limite normale pentru această regiune, cu o medie a maximelor de 14…16 grade și a minimelor de 1…3 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalul 31 martie – 3 aprilie, când vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate”.
La munte, ”media maximelor va fi de 7…9 grade până pe 1 aprilie, apoi temperatura va scădea accentuat, iar în zilele de 3 și 4 aprilie vor predomina valorile termice diurne negative (în medie -2 grade). Ulterior se va încălzi și se va reveni la o medie a maximelor de 7…8 grade. Evoluția va fi asemănătoare și pentru valorile minime, care în mare parte din interval se vor situa între -4 și 2 grade, cu excepția dimineților de 3, 4 și 5 aprilie, când se va ajunge la valori de -8…-6 grade. După 30 martie, temporar vor fi precipitații, iar mai ales în 31 martie, 1 și 2 aprilie, cantitățile de apă vor fi însemnate”.