Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă susținută la Bistrița, că două tronsoane ale drumurilor naționale DN 17C și DN 17D ar urma să fie reabilitate cu fonduri de la bugetul de stat.
În ceea ce privește DN 17C, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a precizat că este vorba despre tronsonul de la Viișoara la Dumitra, care cuprinde inclusiv vechea șosea de centură a municipiului Bistrița. În privința DN 17D, șeful administrației județene a completat că este vorba despre tronsonul Valea Mare – Pasul Rotunda.
”Avem câteva lucruri restante extrem de importante si vitale pentru comunitatea județului nostru. Tronsonul de început al DN 17C, de la km 0 la km 9,6, mai exact de la Viișoara – care include inclusiv vechea centură – până la Dumitra. (…) De asemenea, mai avem o problemă restantă de foarte mulți ani, tronsonul de drum neasfaltat, nemodernizat dintre Valea Mare – Pasul Rotunda, lucruri la care domnul viceprim-ministru a venit cu soluții”, a declarat Emil Radu Moldovan.
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a explicat că a purtat discuții cu specialiștii din Minister pentru a găsi soluții în așa fel încât cele două tronsoane să intre rapid în faza de execuție.
”Nu am venit să spun că vom face cincinalul în 4 luni și jumătate, ci să spun lucruri care să se și întâmple. Cele două drumuri naționale de care amintea președintele Radu Moldovan – DN 17C și DN 17D – trebuie să intre rapid în fazele de execuție, parcurgând foarte rapid eventualele faze premergătoare. Nu e un efort foarte mare. O să prindem sumele respective astfel încât aceste investiții să fie făcute”, a spus Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii a adăugat că a solicitat Direcției Regionale de Drumuri și Poduri să reactualizeze studiile de fezabilitate și documentația aferentă celor două tronsoane ale drumurilor naționale, iar sumele necesare executării lucrărilor vor fi alocate la rectificarea bugetară.
”Până la rectificare, cei în măsură au de făcut anumite lucruri ca să putem să finanțăm și partea cealaltă de lucrări. Pe partea de birocrație, lucrurile stau relativ bine. Există suport financiar pentru ca lucrurile să se facă fără nevoia de rectificare bugetară. În momentul în care vorbim de licitații, avem nevoie de fișe de buget și de rectificarea respectivă”, a mai precizat Sorin Grindeanu.
Emil Radu Moldovan a completat că studiile de fezabilitate pentru cele două tronsoane ale drumurilor naționale au fost realizate în anul 2015, dar acestea trebuie actualizate.
”Pe DN 17C am rămas cu un tronson nefăcut între Viişoara şi Dumitra. Aici avem nevoie de investiţii pentru că sunt foarte multe alunecări de teren. Nu puteau fi făcute pe lucrări de reparaţii şi am discutat la sfârşitul anului trecut cu domnul Grindeanu să ne ofere sprijin. S-au făcut documentaţiile, iar între timp, avantajul mare este că DRDP Cluj are specialişti care lucrează la documentaţii tehnice şi nu le mai scoate la licitaţie. (…) Pentru DN 17D, pentru cei 17 km peste Pasul Rotunda, trebuie făcute exproprieri, e drum de pământ, lucrările sunt ample şi costisitoare. (…) Până în luna iunie, când se trece la rectificare, pe masa CNAIR vor fi solicitările de finanţare pentru ambele proiecte. Noi, în paralel, eliberăm certificate de urbanism şi începem să obţinem avize. Odată ce vom avea fişa de buget şi finanţare se va putea trece direct la licitaţia execuţiei lucrărilor. Eu sunt convins că lucrările pot începe din toamna acestui an, dar cu condiţia ca licitaţia de execuţie să nu fie contestată”, a spus Emil Radu Moldovan.
În ceea ce privește DN 17C, investiția s-ar ridica la circa 104 milioane lei, în vreme ce investiția pentru tronsonul din DN 17D ar fi de circa 450 – 500 de milioane de lei.