Un tânăr plasat în arest la domiciliu a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Bistrița-Năsăud. Acesta este bănuit că ar fi încălcat măsura dispusă de instanță în cazul său.
”La data de 18 aprilie, polițiștii Biroului Supravegheri Judiciare au organizat și desfășurat o acțiune în scopul verificării respectării obligațiilor impuse persoanelor supravegheate prin măsurile preventive instituite față de acestea. Astfel, a fost depistat, în flagrant delict, un tânăr de 19 ani, din Budacu de Sus, în timp ce încălca obligația de a nu părăsi imobilul în care executa măsura preventivă a arestului la domiciliu, fiind depistat pe o stradă din localitate. Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, la data de 17 aprilie, tânărul și-ar mai fi încălcat obligațiile dispuse de instanță, părăsind imobilul”, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Față de acesta s-a dispus măsura preventivă a reținerii pentru o durată de 24 ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 19 aprilie, să fie prezentat magistraților, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare.