Spitalul Județean de Urgență Bistrița a reușit să obțină o suplimentare cu peste 150% a bugetului pentru Programul Național de Protezare, astfel că timpii de așteptare pentru pacienții care necesită montarea unei proteze ortopedice vor fi cu mult reduși, a anunțat managerul unității medicale, Gabriel Lazany.
”Numărul pacienților care necesită montarea unei proteze ortopedice finanțate prin intermediul Programului Național de Protezare este tot mai mare, iar fondurile insuficiente au făcut ca timpul de programare a acestora la operație să fie foarte lung, întinzându-se până la jumătatea anului 2023. Împreună cu conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud, am găsit soluții, iar începând cu luna mai, bugetul lunar al Programului Național de Protezare a fost majorat substanțial, cu peste 150%”, a precizat Gabriel Lazany, pe Facebook.
Managerul SJU Bistrița a mulțumit echipei de conducere a CJAS Bistrița-Năsăud, formată din ec. Vilhelm Szekely – director general, dr. Adela Cârcu – director executiv adjunct, medic șef și jr. Floarea Lup – director executiv direcția relații contractuale, pentru că a răspuns acestei solicitări a spitalului.