Un târg de cai organizat ilegal în localitatea Budacu de Jos s-a lăsat cu amenzi de aproape 49.000 de lei, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”La data de 1 mai, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au organizat o acțiune de verificare a unui târg de cai. Activitățile de control au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică, al specialiștilor criminaliști și au beneficiat de suportul Direcției Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud. (…) Întrucât s-a constatat faptul că târgul se desfășoară fără îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege si fără autorizație de funcționare, polițiștii au luat măsura opririi activităților și evacuării tuturor persoanelor și animalelor. Ca măsuri contravenționale, polițiștii au aplicat 41 de sancțiuni, în valoare totală de aproape 49.000 de lei. Acestea au vizat încălcări ale următoarelor prevederi legale: Legea 205/2004 privind protecția animalelor, Hotărârea de Guvern 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, Ordonanța de Urgență 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, Ordonanța de Urgență 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și Legea 232/2003 privind privind corelarea unor dispoziții din legislația financiar-fiscală”, se arată în buletinul IPJ Bistrița-Năsăud.
În timpul acțiunii, 32 de persoane au fost legitimate și 56 de cabaline au fost verificate.
Polițiștii au constatat și trei infracțiuni, dintre care două cu privire la circulația autovehiculelor pe drumurile publice și una în domeniul evaziunii fiscale.
În cadrul activităților, polițiștii au beneficiat și de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi ”Gelu Voievod” Bistrița-Năsăud.
Bravo lor.