Mai multe județe din ţară, inclusiv Bistrița-Năsăud, sunt vizate de o atenţionare cod galben instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe parcursul zilei de miercuri, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Astfel, în intervalul orar 12:00 – 21:00, ”la munte, în Banat, Crișana, Transilvania, nordul Munteniei și al Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp”, arată ANM.
Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului.