Administrația locală din orașul Beclean face pregătiri pentru deschiderea unui nou sezon estival la Băile Figa.
Într-un interviu acordat jurnalistului Rian Farcașiu, primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, a afirmat că sezonul va începe la data de 1 iunie și estimează că turiștii vor începe să se bucure de facilitățile oferite de complexul balnear de la data de 10 iunie. Față de anii trecuți, datorită noilor investiții realizate în zonă, turiștii care vor veni la Băile Figa se vor putea bucura de facilități și după ce vara se va încheia.
”Noi suntem pregătiți ca, începând cu data de 1 iunie, să primim turiști. Am văzut că și operatorii hotelieri și cei din alimenție publică fac pregătiri. Estimăm că fluxul de turiști va începe din 10 iunie și noi i-am învățat ca în fiecare an să îi primim cu niște noutăți. Anul acesta, turiștii o să fie surprinși. Dacă anul trecut ne-au lăsat într-un anumit stadiu de implementare a unor proiecte europene din zona Băilor Figa, anul acesta o să vadă o transformare. (…) Au apărut LED-urile care sunt funcționale, acum se montează chiar și în cartierul de cabane, lucrările la Centrul Recreativ Legacy, care va fi inaugurat în august, sunt aproape de final. Reabilităm acum bazinul interior de la Băile Figa. Vom amenaja noi spații de joacă, cu noi echipamente. (…) Lucrăm și la Centrul Social de zi pe care îl vom da în folosință ceva mai târziu. (…) Vor fi clădiri noi și funcțiuni noi, în așa fel încât turiștii să se poată bucura de facilități pe tot parcursul anului, nu doar în sezonul estival”, a spus primarul.
Complexul Balnear Băile Figa a fost inaugurat în iulie 2010. Stațiunea se întinde pe 15 hectare și este așezată într-o depresiune înconjurată de păduri, la doar 3 km de orașul Beclean. Complexul este administrat de Primaria oraşului Beclean, instituție care de-a lungul anilor a făcut demersuri și a implementat noi proiecte pentru dezvoltarea Parcului Balnear astfel încât să răspundă cât mai mult cerințelor turiștilor.
În plus, Parcul Balnear Băile Figa se află printre primele trei destinații de excelență din România în ceea ce privește turismul de sănătate și relaxare.
”Băile Figa reprezintă un loc fruntaș în destinațiile turistice din România. Eu o văd în primele 10 destinații turistice”, a spus edilul din Beclean.
Interviul integral acordat de primarul Nicolae Moldovan jurnalistului Rian Farcașiu poate fi urmărit integral mai jos: