Perioada de autorecenzare se apropie de final, urmează interviurile față în față

Perioada de autorecenzare se apropie de final, astfel că autoritățile din Bistrița-Năsăud fac pregătiri pentru următoarea etapă a Recensământului Populației și Locuințelor – cea a interviurilor față în față.

Miercuri, în sala mare a Palatului Administrativ, a avut loc prima ședință de instruire a personalului de recensământ – recenzori, recenzori șefi și coordonatori – de la nivelul județului Bistrița-Năsăud, punându-se la punct detaliile privind desfășurarea etapei a doua a Recensământului Populației și Locuințelor.

Prima ședință de instruire din totalul celor programate a se desfășura pe parcursul a 6 zile a fost deschisă de către prefectului județului, Mica Oprea, președintele Comisiei Județene pentru Recensământului Populației și Locuințelor.

Pe lângă aspectele generale privind derularea recensământului, membrii echipei constituite la nivelul Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud, coordonată de către directorul executiv, Mircea Chira, au transmis recenzorilor, recenzorilor șefi și coordonatorilor prezenți informații cu privire la atribuțiile, activitatea și rolul pe care îl au începând cu data de 16 mai când încep întâlnirile cu cetățenii”, precizează Instituție Prefectului.

Etapa de autorecenzare (metoda CAWI) se va termina pe 15 mai, iar în ziua următoare începe etapa de colectare a datelor de către recenzori, prin interviuri față în față, cu ajutorul tabletelor (metoda CAPI).

Potrivit datelor Direcției Regionale de Statistică, la nivelul județului Bistrița-Năsăud, în etapa autorecenzării, până la data de 1 mai, au fost înregistrate peste 80.430 de chestionare.

Cei care nu au reușit până acum să se autorecenzeze o mai pot face până în 15 mai 2022. Autorecenzarea se realizează completând formularul de preînscriere pentru toți membrii gospodăriei și chestionarul, accesând link-ul: www.recensamantromania.ro.

error: Content is protected !!