Cum a pierdut LDP-ul terenuri și clădiri de 2 MILIOANE de euro, în doar 2 ani! Pentru a evita FALIMENTUL, au scos la licitație terenul și clădirea de pe Cuza-Vodă. Preț: 950.000 de euro+TVA!
Licitația s-a ținut de 2 ori, dar nicio firmă NU s-a prezentat. În consecință, se trece la planul B: insolvența.
Pe insolvență, bunurile vor putea fi licitate sub prețul de evaluare. Cu banii obținuți, LDP ar putea să se redreseze (teoretic) sau să urmeze pasul final: FALIMENTUL .
LDP e firma Consiliului Județean și în mandatele lui Radu Moldovan a ajuns la un pas de faliment. Marile companii de drumuri din Județ au prosperat, iar compania Consiliului Județean e -n cap! Compania are 72 de angajați, utilaje și terenuri care valorează MILIOANE de euro. Terenurile valoroase sunt cele din Bistrița și cel din Beclean (1 hectar).
Terenurile deținute de LDP sunt ideale pentru rechinii din imobiliare!
– 1 parcelă de 1 hectar, situată pe Drumul Cetății nr. 2 A ( în zona Restaurantului Terra). – donată Primăriei Bistrița, în urma unei înțelegeri dintre Crețu și Radu Moldovan. Practic, Consiliul Județean a făcut cadou parcela de tern, la schimb cu terenul din zona pârtiei de schi, pe care acum se construiește o Sală Polivalentă.
– 1 parcelă de 35 de ari, pe strada Cuza-Vodă (Bistrița). Parcela a fost scoasă la licitație împreună cu sediul de birouri. Valoare estimată : 1 MILION de euro.
– 1 parcelă de aprox. 1 hectar, situată în Beclean, pe strada Someșului. (momentan în posesia LDP-ului.
Datorii de 1 MILION de euro!
În anul 2018, compania a accesat un credit de 1 MILION de euro pentru modernizarea stației de asfalt și pentru achiziție utilaje. O parte din împrumut a fost rambursat și a mai rămas un rest de plată: 300.000 de euro! Lunar, LDP trebuie să achite 30.000 de euro/rată lunară.
Conform raportului întocmit de auditorii financiari ai firmei FRADIENT SRL din CLuj, firma “de drumuri” a Consiliului Județean are un total de datorii pe termen scurt de 4.2 milioane de lei, din care 1.1 milioane de lei, către furnizori, și 3.1 milioane reprezintă alte datorii.
Datoria este formată din 2 mari găuri: una în 2017 în valoare de 2.1 milioane de lei și una în 2018, în valoare de 2.6 milioane de lei! TOTAL 4.7 milioane de lei, adică aproape 1 MILION de euro!
De unde sunt pierderile ?
Conform datelor culese de auditorii financiari, găurile reprezintă contracte sub-evaluate, care au adus un prejudiciu firmei. Odată atribuite, contractele trebuiau duse la capăt la prețurile la care s-a câștigat licitația, dar fluctuațiile prețurilor la materiale, costurile cu resursa umană și proasta-organizare au făcut ca LDP să finalizeze contracte pe minus.
Practic, în anii 2016 – 2020, LDP a lucrat pe minus, întocmai ca o firmă de partid!
Consiliul Județean a demarat procedura de privatizare a LDP-ului, companie care la finalul anului 2018 acumulase datorii de aproape un milion de euro (peste 4.2 milioane de lei, cifră care crește exponențial, cu fiecare zi).
Cu datorii de 1 MILION de euro, LDP-ul a ajuns la o soluție disperată: scoate la vânzare un teren de 35 de ari și clădirea de pe Zefirului! Din toamnă, urmează privatizarea!
- Datorii actuale:
- furnizori – 400.000 de euro (piese de schimb, motorină etc)
- ANAF – 3000.000 de euro.
LDP are în derulare contracte de sute de mii de euro, contracte pe care NU le poate duce la bun-sfârșit, deoarece NU se pot achita salariile.
Activitatea LDP depinde de vânzarea terenului din Bistrița, estimată la 950.000 de euro, bani cu care s-ar putea finaliza contractele aflate în derulare. Pe termen lung, salvarea o reprezintă PRIVATIZAREA companiei.
Momentan, LDP NU mai poate participa la licitații deoarece a acumulat datorii la Stat (aprox. 1.5 MILIOANE de lei). Angajații NU și-au luat salariile pe ultimele 3 luni și situația e disperată.
La o primă licitație NU s-a prezentat nicio firmă, probabil mizând pe faptul că prețul va scădea. NU s-a întâmplat acest lucru, iar LDP a reluat licitația la prețul inițial: 950.000 de euro + TVA pe tren de 35 de ari + sediul de birouri.
Cartier de blocuri – principala variantă pentru terenul de pe Cuza Vodă!
În zona Cuza Vodă- Zefirului se va amenaja un cartier de blocuri, cu 300 de apartamente. În acest context, un investitor ar putea specula acest aspect și cumpăra terenul LDP-ului.
Terenul din Beclean – o miză enormă, de MILIOANE de euro!
LDP deține un teren de 1 hectar pe str. Someșului, în Beclean , o stație de beton + stație de asfalt. Acest teren este o mină de aur pentru companiile care vor dori să cumpere LDP-ul. Practic, își asigură infrastructura necesară pentru lucrări de întreținere, deszăpezire, asfaltare pe zona Beclean.
Conform ultimelor modificări din legislație, companiile care licitează sunt OBLIGATE să dețină stație de asfalt în zona în care se desfășoară lucrarea. Astfel, companiile locale sunt ușor avantajate.
Teren de 1 MILION de euro, DONAT Primăriei Bistrița! Blatul dintre Crețu și Radu Moldovan a pus capac LDP-ului!
L.D.P mai deținea un teren pe centura Bistriței ( în zona Restaurantului Ardeal), unde a funcționat stația de asfalt. Terenul în suprafață de 1 hectar a fost în proprietatea Consiliului Județean, dar a fost DONAT Primăriei Bistrița.
Mai degrabă, a fost vorba de un schimb de terenuri, prin care Consiliul Județean a primit terenul pe care se construiește Sala Polivalentă.
Terenul respectiv putea fi folosit pentru accesarea unei linii de credit și compania s-ar fi putut relansa. Fără a deține bunuri, LDP-ul a intrat în incapacitate de plată. Directorii au plecat pe rând și acum, compania e pe buza prăpastiei.
Management defectuos și nimeni NU răspunde!
LDP-ul a fost împărțit între PSD și ALDE și teoretic, Ioan Țintean s-a ocupat de firma de asfaltări din cadrul Consiliului Județean. Evident, cu acordul lui Radu Moldovan. Încă din 2018, auditul arăta clar că LDP se îndreaptă spre faliment, dar NU s-a luat nicio măsură.
În 2012, compania putea concura cu cele mai tari firme pe domeniu, dar totul s-a prăbușit rapid. În mod paradoxal, companiile de asfaltări au prosperat în acest timp.
LDP-ul a jucat MURDAR în campaniile electorale! Compania de drumuri a avut comandă de la PSD și a câștigat Primăria Șieuț, cu asfaltări amânate!
E de răsunet șmenul din Șieuț- când primarul a fost schimbat cu o schemă de 2 bani. În campania electorală, LDP-ul a refuzat să asfalteze un tornson de drum deși a fost pregătit pentru turnare de 3 ori. Comanda a fost clară: să NU se asfalteze. Asta s-a întâmplat și Dedean și-a pierdut mandatul! Noul primar PSD a câștigat la puține voturi diferență și la câteva săptămâni, au început asfaltările .
Modernizarea infrastructurii rutiere locale în comuna Şieuţ, judeţul Bistriţa-Năsăud a fost un proiect de asfaltare a drumurilor locale, proiect finanțat prin PNDL cu 1 MILION de euro. Contractul a fost câștigat de LDP, care prin scheme de partid a reușit să schimbe primarul din comuna Șieuț. Mihai Ivan (PSD) a devenit NOUL primar al comunei Șieuț iar fostul primar a prins un mandat de consilier județean PNL.
Este un exemplu clar că LDP-ul a executat comenzi politice și a fost folosit în campaniile electorale, chiar dacă s-au pierdut sume importante de bani.
Compania LDP este controlată prin Adunarea Generală a Acționarilor, unde au fost cooptați o serie de consilieri județeni.
Directori au fost, pe rând: Lucian Cherecheș (economist), Ciprian Breșfelean (jurist), Andrei Vieriu (inginer de drumuri), Petru Popescu (economist) și acum Mihai Danciu (inginer de drumuri).
Sifonări de bani publici și politică de șantaj!
LDP-ul a fost o vacă de muls pentru o serie de sifonari, cu blaturi la partid. S-au făcut achiziții la supra-preț: piese auto, cauciucuri. Pe surse, în cadrul LDP a acționat o clică de angajați care jefuiau patrimoniul companiei, prin: achiziții fictive, furt de motorină, furt de bitum etc.
Directorul Mihai Danciu, cel care va stinge lumina la LDP! Ce zice despre furturile din LDP!
Reporter: – S-a furat în LDP?
Mihai Danciu: – Nu comentez! Dar dețin toate datele necesare pentru un audit intern.
Reporter: – Cine-i responsabil?
Mihai Danciu: – Toți cei dinainte, toți managerii care au coordonat compania.
Reporter: – De ce ați participat la concursul pentru funcția de director? Aveți sprijinul președintelui CJ?
Mihai Danciu : – A fost o provocare pentru mine să salvez LDP-ul. NU m avut sprijin politic i am fost singurul înscris la concurs! Da, am sprijinul lui Radu Moldovan.
Reporter: – D-voastră veți stinge lumina?
Mihai Danciu : – Situația e delicată dar încă mai cred că se poate salva totul. Pare imposibil, dar mai sunt câteva variante. Dacă reușim să vindem terenul din Bistrița și sediul, eu cred că putem intra din nou pe piață. Cu 950.000 de euro, LDP se poate remedia, pe termen scurt. Pe termen lung, știu că e luată în calcul varianta privatizării!
Reporter: – Este vinovat Radu Moldovan?
Mihai Danciu : – Nu cred. A fost mințit și i s-au ascuns multe lucruri.
Reporter: – Presupunem că se vinde o parte din patrimoniu și încasați 950.000 de euro. Ce veți face cu banii?
Mihai Danciu : – În primul rând vom achita datoriile și salariile, pentru a putea participa la licitații și a finaliza contractele pe care le avem în derulare: cu Primăria Bistrița, cu Primăria Mărișelu, Căianu Mic, Chiochiș, Șieuț… Vom încasa bani, în funcție de ce lucrăm și ne remediem….
Reporter: Ați crezut vreodată că LDP va ajunge la faliment?
Mihai Danciu : – Lucrez în cadrul LDP din 2012. Îmi era mai mare dragul să vin la muncă pentru că ștam că avem oameni calificați, echipamente moderne și nu mă gândeam că o s-ajungem în situația actuală. Au fost nereguli mari și acum facem tot posibilul să salvăm ce se mai poate!
Evident, Radu Moldovan NU-și asumă nimic!
Radu Moldovan a avut toate pârghiile necesare pentru a interveni în managementul LDP, dar, ca de obicei, șeful PSD NU-și asumă nimic și dă vina pe directorașii care s-au perindat prin LDP, deși Adunarea Generală a Acționarilor a fost formată din yes-meni din PSD și ALDE.
3 scenarii pentru LDP: 1. insolvență și continuarea activității + redresare. 2: privatizare. 3: faliment!
- INSOLVENȚA
Pentru LDP urmează insolvența, procedură prin care datornicii se înscriu la masa credală pentru recuperarea datoriilor: taxe, materiale, facturi neachitate etc. Bunurile se scot din nou la licitație și se pot vinde sub prețul de evaluare. Se achită salariile angajaților și datoriile acumulate și compania încearcă redresarea.
2. Varianta PRIVATIZĂRII: LDP-ul va fi cumpărat de o companie privată care brusc se va trezi cu terenuri de MILIOANE de euro, angajați calificați, stație de asfalt și vechime în domeniu. Toate aceste elemente sunt avantaje la orice licitație ulterioară.
3. Varianta FINALĂ: FALIMENTUL companiei!
De furăciunile din LDP NU va răspunde nimeni iar propaganda PSD-istă va masca eșecul unei companii de asfaltări care-acum 10 ani se bătea de la egal la egal cu Dimex, CML sau Mis Grup, companii locale care-au prosperat în mandatele lui Radu Moldovan…
Va pot pune la dispozitie „material „
Am multe probe din ceea spuneti ” furaciuni ” au fost adevarate ” tunuri ” , date de oamenii PSD -ului , .
Am informat pe R.M. , a fost un simulcru de control care ” nu a gasit nimic „