Un bărbat care a abandonat deșeuri pe raza localității Reteag, comuna Petru Rareș, s-a ales cu o amendă în cuantum de 10.000 de lei, a anunțat ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.
Bărbatul a fost surprins pe camerele de supraveghere în timp de arunca deșeuri în natură.
”F.L.V. din Reteag a fost surprins de camerele de supraveghere video instalate de inspectorii Corpului de Control al A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud într-o zonă predispusă abandonului de deșeuri de pe raza comunei Petru Rareș, sat Reteag. La solicitarea ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, pe baza probelor video, Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud a identificat făptuitorul, care a fost amendat cu suma de 10.000 lei”, a declarat directorul ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, Cristian Niculae.
Sursa citată atrage atenția că abandonul deșeurilor în natură reprezintă una din cele mai frecvente forme de poluare a mediului înconjurător, iar efectele nocive ale acestei fapte sunt multe și cu impact major asupra naturii și a sănătății populației. Astfel, descompunerea acestor deșeuri afectează pânza freatică și au impact negativ asupra sănătății populației. De asemenea, solul afectat de această formă de poluare se reface în termen îndelungat, iar deșeurile se descompun foarte greu (un PET se descompune în aproximativ 500 de ani). În plus, flora și fauna sunt afectate de această formă de poluare.
”Nu vom tolera astfel de fapte și vom continua acțiunile de verificare și control în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud și Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud pentru a preveni și a combate abandonul deșeurilor”, a adăugat Cristian Niculae.
În această primăvară, alte două persoane care au abandonat deșeuri în natură s-au ales cu amenzi de câte 10.000 de lei.