În această seară, pe Drumul Național 17, la ieșire din Unirea înspre Livezile, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.
”În accident au fost implicate un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din Livezile, și o motocicletă, condusă de un bărbat de 30 de ani, din Mureșenii Bârgăului. În urma impactului, motociclistul a fost rănit și transportat la spital”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
La fața locului a intervenit un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj de prim ajutor SMURD de la Garda de Intervenție Prundu Bârgăului.
”Echipajele medicale au găsit motociclistul în stop cardiorespirator. Din fericire, aceasta a răspuns manevrelor aplicate astfel că a fost evacuat în viață la UPU SMURD Bistrița pentru continuarea îngrijirilor medicale care se impun”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgențe Bistrița-Năsăud.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care Biroul Rutier Bistrița efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
Pentru aproximativ 30 de minute, traficul rutier s-a desfășurat alternativ și a fost dirijat de polițiștii rutieri aflați la fața locului.