Momente emoționante, joi, pentru elevii claselor a XII-a de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” și de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” din Bistrița. Clopoțelul a sunat pentru ultima dată pentru acești elevi, iar ei și-au luat rămas bun de la anii de liceu și de la profesorii care le-au îndrumat pașii în ultimii patru ani.
La Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”, festivitatea de absolvire pentru promoția 2021 – 2022 a avut loc în sala de sport a unității de învățământ.
Un număr de 214 tineri au spus finalizat ciclul liceal la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”. Potrivit informațiilor transmise de conducerea acestui colegiu, opt elevi au terminat clasa a XII-a cu media 10, dar unul singur a fost declarat șef de promoție, fiind vorba despre elevul care a avut cea mai mare medie a anilor de liceu și care a obținut în fiecare an școlar premiul I.
”Cel care a terminat liceul cu media 10 absolut (fiindcă în toți cei patru ani a obținut media 10) și evident a obținut de fiecare dată premiul I a fost Mario Robert Sima, din clasa a XII-a, specializarea matematică-informatică, intensiv informatică. Un elev de excepție, olimpic la lingvistică, limba germană, informatică și matematică”, a precizat conducerea Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”.
Mario le-a transmis colegilor săi următorul mesaj: ”Absolvirea este doar un concept. În viața reală absolvim în fiecare zi. Absolvirea este un proces care continuă până în ultima zi a vieții noastre. Dacă înțelegem asta, vom face o diferență.”
De asemenea, tot joi, și la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” a avut loc festivitatea de absolvire pentru elevii claselor a XII-a, aceasta desfășurându-se în curtea școlii.
Șef de promoție la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” a fost desemnat Markus Roth-Gross.