În această dimineață, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Beclean au intervenit la un accident de circulație în Braniștea.
”Din primele date, un autoturism condus de o femeie de 26 de ani, din Braniștea, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu porțile unui imobil. În urma accidentului a rezultat rănirea acesteia, fiind ulterior transportată la spital. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Cercetările sunt continuate de către polițiști in cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare coporală din culpă.