Examenul naţional de bacalaureat 2022 (prima sesiune) începe luni, 6 iunie, cu probele de evaluare a competenţelor, programate în intervalul 6 – 16 iunie.
Conform datelor înregistrate la nivel național, 126.454 de absolvenţi de liceu (111.329 din promoţia curentă şi 15.125 din seriile anterioare) s-au înscris pentru a susţine probele (integral sau parţial, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare).
Un număr de 2.032 de candidaţi provin din județul Bistrița-Năsăud, din care 1.793 sunt din promoţia actuală de absolvenţi de liceu, iar 239 sunt din promoţiile anterioare. Pentru acest examen, în județ vor funcţiona şapte centre de examen: patru în municipiul Bistriţa şi câte unul în oraşele Năsăud, Beclean şi Sângeorz-Băi.
Probele de evaluare a competenţelor se vor susţine astfel:
– 6 – 8 iunie: Proba A – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
– 8 – 9 iunie: Proba B – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă;
– 8 – 10 iunie: Proba D – evaluarea competenţelor digitale;
– 14 – 16 iunie: Proba C – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
Evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale se face, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă şi un alt cadru didactic, de aceeaşi specialitate, din unitatea de învăţământ). În cazul în care nu există cadre didactice de specialitate în unitatea respectivă de învăţământ, care pot fi desemnate în comisia de bacalaureat de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale sau acestea se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectaţi din alte şcoli.
Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă şi într-o limbă de circulaţie internaţională nu se exprimă prin note sau prin calificative admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în funcţie de grilele naţionale sau europene. De asemenea, rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă tot prin stabilirea nivelului de competenţă, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile metodologiei de examen.
În situaţia în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.
Probele sunt monitorizate audio-video. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.
Probele scrise din sesiunea iunie-iulie 2022 încep luni, 20 iunie, cu examenul la Limba şi literatura română. Proba obligatorie a profilului este programată marţi, 21 iunie, fiind urmată miercuri, 22 iunie de proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba si literatura maternă se va desfăşura joi, 23 iunie.
Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00). Pentru depunerea contestaţiilor a fost alocat intervalul orar 12:00 – 18:00 în aceeaşi zi. Afişarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.
Examenul naţional de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii studiilor liceale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au fost notaţi cel puţin cu 5 la fiecare dintre acestea, obţinând cel puţin media 6 la probele scrise.