Construcția noii Săli Polivalente din Unirea se apropie de finalizare, obiectivul de investiții urmând să fie inaugurat în luna august, a anunțat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
”Construcția noii Săli Polivalente se apropie cu pași rapizi de finalizare, iar în cel mai scurt timp va fi deschisă pentru a găzdui evenimente deosebite la care vă invităm încă de pe acum! Responsabilii fac ultimele verificări și detalii pentru ca toate lucrurile să fie bine puse la punct! Așadar, în perioada 16 – 21 august nu vă faceți program, pentru că urmează să anunțăm mari evenimente surpriză pentru inaugurarea celui mai modern Complex Sportiv și sărbătorirea Centenarului Clubului Sportiv Gloria, secția handbal!”, a spus Emil Radu Moldovan.
Investiția în amenajarea Sălii Polivalente din Complexul Wonderland din Unirea se ridică la 96 milioane de lei. Fondurile sunt asigurate de Guvernul României, în vreme ce investiția este derulată de Ministerul Derulării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții.
Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare a acestui obiectiv a fost semnat în toamna anului 2019. Licitația pentru execuția lucrărilor a fost câștigată de asocierea dintre trei companii – SC Frasinul, Erbașu, Dico și Țigănaș.