Militarii Batalionului 812 Infanterie Bistrița – „Șoimii Carpaților” – continuă acțiunile de instrucție în cadrul exercițiului ”Wind Spring 22”.
”Șoimii Carpaților” au parcurs o perioadă încărcată, în care instrucția a cuprins un întreg ansamblu de elemente necesare pregătirii unei acțiuni de luptă, în cadrul exercițiului ,,Wind Spring 22”, misiunea forțelor fiind stabilită până în cel mai mic detaliu. Întârzierea prin desfăşurarea unor acţiuni de luptă pentru canalizarea forţelor inamicului pe o anumită direcţie, dezorganizarea sistemului de conducere inamic, coordonarea acțiunilor în lupta ofensivă, precum și acordarea primului ajutor în câmpul tactic, au fost doar câteva din activitățile desfășurate în această perioadă de către toate structurile Batalionului 812 Infanterie ”Bistrița”. Pentru cei aflați la primul exercițiu de acest fel, în poligonul Cincu, fiecare zi a fost plină de neprevăzut, însă cu atât mai mare a fost satisfacția când la apusul soarelui au simțit bucuria unei misiuni îndeplinite. Zilele următoare ne așteaptă noi provocări și pentru că întotdeauna ceea ce este mai bun urmează, rămânem pe poziții!”, au precizat reprezentanții Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”.
Reamintim că aproximativ 1.500 de militari din Brigada 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan”, cu peste 300 de mijloace tehnice, se vor instrui în perioada 6-24 iunie, la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu, în cadrul exercițiului ,,Wind Spring 22”.
Obiectivul principal al exercițiului este perfecționarea deprinderilor în planificarea, organizarea și conducerea acțiunilor la nivelul comandamentelor unităților brigăzii cât și dezvoltarea deprinderilor acționale ale forțelor într-un scenariu specific câmpului de luptă modern.
Batalionul 812 Infanterie ”Bistrița” a fost înfiinţat la 1 martie 1995. De la înfiinţare şi până în prezent, unitatea a beneficiat de experienţa participării la o serie de misiuni în afara teritoriului naţional, îndeplinind 11 misiuni în teatrele de operaţii din Angola, Kosovo, Irak şi Afganistan.
Experienţa dobândită în cadrul misiunilor din teatrele de operaţii, profesionalismul militarilor şi valorile înrădăcinate de-a lungul anilor au transformat batalionul într-una dintre unităţile de elită ale Armatei României.