Un bărbat din localitatea Cireșoaia și-a pierdut viața joi seara, în timp ce încerca să efectueze reparații la un autoturism.
”În această seară, a fost sesizat prin 112 faptul că, pe raza localității Cireșoaia, un bărbat a fost prins sub un autoturism, fiind accidentat. La fața locului, în urma primelor verificări efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul, în vârstă de 46 de ani, din Cireșoaia, în timp ce efectua reparații sub un autoturism, ar fi fost surprins și accidentat de caroseria acestuia. Din nefericire, în urma leziunilor suferite, bărbatul a decedat”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale, fiind solicitată și intervenția unui elicopter SMURD de la Baza Aeromedicală Jibou, dar toate eforturile s-au dovedit a fi în zadar. Din păcate, organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor aplicate în protocolul de resuscitare, astfel ca echipajul cu medic a fost nevoit să îi declare decesul la locul accidentului.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind efectuate de polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.