Acțiuni în sistem integrat în tot județul; polițiștii, jandarmii și reprezentanții Agenției Naționale Antidrog, în stradă

În acest sfârșit de săptămână, în intervalul 17-19 iunie, polițiștii continuă activitățile preventive și vor acționa în sistem integrat, împreună cu jandarmi, reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog și Poliției locale Bistrița.

Astfel, polițiștii de la Prevenirea Criminalității, împreună cu cei de la Biroul Siguranță Școlară, Rutieră și Ordine Publică, precum și reprezentanți ai Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud și jandarmi, desfășoară activități preventive, în puncte de informare, organizate în zone cu aflux mare de populație, târguri, parcuri, ștranduri, stațiunea Figa.

Totodată, vor fi desfășurate activități de informare și prevenire în zona unor terase, cluburi și discoteci, unde polițiștii își propun să interacționeze în special cu tinerii, în scopul prevenirii victimizării acestora, dar și a conștientizării cu privire la riscurile și consecințele consumului de alcool și substanțe psihoactive. În cadrul acestor activități, vor fi folosiți ochelarii care simulează starea dată de consumul de alcool și droguri.

În ceea ce privește latura de combatere, în acest sfârșit de săptămână, polițiștii de la structurile de Rutieră și Ordine Publică intensifică controalele în trafic și testările cu aparatele etilotest și DrugTest, pentru depistarea celor conduc sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive și pun în pericol siguranța traficului rutier.

Totodată, polițiștii din mediul rural vor acţiona pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică și vor pune accent pe prevenirea accidentelor rutiere, a infracțiunilor stradale, comise cu violență, precum și a furturilor.

Jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la mănăstirea din localitatea Strâmba unde va fi sărbătorit hramul lăcașului de cult, ceea ce presupune prezența unui număr important de credincioși. De asemenea, jandarmii montani din Rodna, Piatra-Fântânele și Colibița vor fi prezenți în zonele de agrement și pe traseele turistice adiacente, unde vor acționa pentru informarea și îndrumarea turiștilor, dar și pentru sprijinul acestora în cazul producerii unor incidente nedorite.

Odată cu dechiderea sezonului estival, jandarmii din cadrul Plutonului Beclean vor acționa alături de polițiști și în zona de agrement Băile Figa.

error: Content is protected !!