Doi bărbați, unul din județul Satu Mare și altul din Bistrița-Năsăud, s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși de polițiști în timp ce se aflau la volanul unor mașini fără a deține permis de conducere. În plus, în ambele cazuri, oamenii legii au constatat și alte nereguli.
Astfel, bărbatul din județul Satu Mare a fost prins de polițiști în timp ce conducea o mașină deși se afla sub influența băuturilor alcoolice și nu avea nici permis.
”La data de 20 iunie, în jurul orei 20:00, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Beclean au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe Drumul Județean 172, între Beclean și Figa. A fost identificat șoferul, un bărbat de 32 de ani, din Satu Mare. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Ulterior, a fost dispusă și testarea cu aparatul etilotest a acestuia, rezultând valoarea de 0,65 mg/L alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal cu privire la infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și continuă cercetările în acest caz.
De asemenea, fără permis de conducere a fost depistat și un bărbat din Măgura Ilvei, care conducea și o mașină neînmatriculată.
”La data de 20 iunie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au oprit în trafic, pentru control un autoturism, pe Drumul Național 15A în Galații Bistriței. A fost identificat șoferul autovehiculului în persoana unui bărbat de 38 de ani, din Măgura Ilvei. În urma verificărilor efectuate de către polițiști a fost constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul condus de bărbat, care avea aplicate numere provizorii de circulație, nu figurează ca înmatriculat, autorizația fiind expirată din anul 2020”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud.
Și în acest caz a fost întocmit dosar penal cu privire la infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul neînmatriculat.