… și George NU mai vine? În campania electorală, managerul cercetat PENAL este lăsat acasă de colegii de partid! Îl sacrifică PSD-ul pe Avram?

George Avram se află sub control judiciar pentru certificate false de revoluționar! Avram a evitat orice contact cu presa locală și a părăsit ședința de Consiliu  Local, fix înainte ca procurorii să transmită opiniei publice măsurile luate.

AVRAM GEORGE şi BLAGA IOAN sunt cercetați sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influență și a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

e24

bb

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ioan Bența a făcut un autodenunț către Parchet prin care susține că a fost forțat de împrejurări să participe la falsificarea certificatelor de revoluționar. Georga Avram și Ioan Blaga au fost și ei prezenți la această înscenare, realizată cu scopul de a obține fiecare indemnizația de 500 de euro/lună!

În campanie Doinei, George NU mai vine! 

În campania electorală Doina Pană s-a debarasat de Avram și evită să se asocieze cu managerul Bistriței, cercetat penal. În vizitele electorale din fabrici, din Piața Decebal sau din cartierul Ștefan cel Mare, Avram a ABSENTAT și la înaintare a fost băgat Cristian Niculae, noul viceprimar al P.S.D care este susținut și de Radu Moldovan.

b2

p95

p97

 

 

 

 

 

 

 

 

 

p44

p98

 

 

 

 

 

 

 

Dar în campania din vară, George a fost BUN?

În campania din vară, Avram a fost cooptat în staff-ul PSD și l-a însoțit pe Crețu în majoritatea ieșirilor din teren. În toate campaniile PSD, fostul viceprimar și-a folosit influența de pe zona sa, pe voturile țiganilor sau a pensionarilor care au fost angajați în Zona Industrială, Avram fiind director la Urbana și Codrișor și bucurându-se de influență pe aceste segmente.

Scandalul certificatelor FALSE a fost prezentat și în vară, însă NU a fost luat în seamă de conducerea PSD, care l-a luat pe Avram în echipele de campanie și ulterior i-au dat funcția de city-manager pentru care a concurat de unul singur: http://www.ziardebistrita.ro/citydna/

 

c33

c66

c77

 

 

 

 

 

 

 

 

 

c55

c40

 

 

 

 

 

 

După ce procurorii l-au pus sub control judiciar, Partidul Social Democrat s-a debarasat de George Avram și NU riscă o asociere cu fostul viceprimar care are acum probleme de imagine. Cristian Niculae NU se bucură de aceeași notorietate ca și Avram, însă atât Doina Pană cât și Daniel Suciu preferă să NU se afișeze cu managerul Bistriței, acum cercetat PENAL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influență și a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

 

Citiți și: 

 

c22-800x400Se strânge lațul! George Avram a fost pus sub control judiciar. Este acuzat de fals în înscrisuri și cumpărare de influență pentru certficatele de Revoluționar, prin care și-a tras indemnizație de 500 de euro pe lună!

http://www.ziardebistrita.ro/bratzul-legii/

 

One comment

  1. A venit vremea scadentei la comunisti…

error: Content is protected !!