Situaţia de la Serviciul de Înmatriculări Bistriţa-Năsăud unde trebuie să aştepţi o lună ca să poţi pune în circulaţie o maşină poate fi schimbată prin lege, afirmă Ioan Turc, preşedintele organizaţiei municipale a PNL Bistriţa şi totodată candidat pe locul întâi la funcţia de senator din partea formaţiunii.
Iată în ce fel vede el rezolvarea problemei:
„Am urmărit cu interes săptămâna aceasta subiectul fierbinte privind înmatricularea vehiculelor și modul în care funcționează acest serviciu public. Șeful acestui serviciu a ridicat neputincios din umeri, iar domnul prefect a încercat să scuze situația penibilă în care este pus cetățeanul contribuabil atunci când are treabă pe la acest serviciu. Rezolvarea acestei probleme nu stă în doi, trei angajați, așa cum explică domnul prefect, ci într-o soluție viabilă care să-și dovedească efectul pe termen lung.
Împreună cu consilierii mei am gândit o formulă prin care să exindem acest serviciu de la nivelul municipiilor reședință de județ către toate orașele din județe. Prin această cetățenii ar putea beneficia de aceste servicii publice mai aproape de domiciliul acestora nemaifiind nevoie de deplasarea pe distanţe de zeci de kilometri.
Mă gândesc cu groază la un cetățean care vine din Târlişua, Ilva Mare sau Romuli până la Bistrița și aici află că are nevoie de o programare sau are vreun document lipsă în dosar. Pentru ambele situaţii este nevoit să se întoarcă, ca să nu mai spunem de situația în care expiră Certificatul de Autentificare eliberat de RAR sau Certificatul Fiscal până îți vine rândul să înmatriculezi.
Consider că ar fi mult mai simplu dacă s-ar putea prezenta în Beclean, Năsăud sau Sîngeorz-Băi.
De asemenea, odată ajuns în Parlamentul României, voi milita pentru simplificarea modalităților de înmatriculare pe modelul aplicat deja de Registrul Auto Român prin care persoana să se prezinte la ghișeu numai cu Cartea de Identitate a Vehiculului, Certificatul de Înmatriculare, RCA și buletinul. Funcționarul de la acel ghișeu trebuie să fie conectat la o bază de date comună prin care să verifice autenticitatea documentelor, iar plăţile să se facă în conturi diferite în funcție de scopul pentru care au fost create. Toate acestea funcționează de ani buni la RAR și nu s-a întâmplat nicio mare nenorocire dacă oamenii nu merg cu un maldăr de documente după ei. Știm cu toții că dosarul este mai stufos ca niciodată, parcă ne îndreptăm spre Rusia și nu spre Europa.
Respect angajații acestui Serviciu și efortul depus de către aceștia, dar nu poți suplini prin asta un sistem greoi și nefuncțional. Voi apela la experiența unor oameni din sistem și la oricine poate să mă ajute pentru că vreau să rezolv odată pentru totdeauna această problemă care ne frământă de 26 de ani”, a transmis Ioan Turc, candidat locul întâi la Senatul României.
Citiți și:
INTERVIU: Ioan Turc e sigur că P.N.L intră la Guvernare, alături de Cioloș prim-ministru! Vrea proiecte pentru TOȚI primarii din județ
http://www.ziardebistrita.ro/sfatul-lui-turc-spre-judet/