În urma cercetărilor și probatoriului administrat în dosarul penal întocmit la data de 2 iulie, polițiștii din Sângeorz-Băi au dispus reținerea pentru 24 de ore a unuibărbat de 54 de ani, din Sângeorz-Băi, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
A refuzat recoltarea de probe biologice! A fost ARESTAT!
Acesta a fost depistat la data de 2 iulie, la volanul unei autoutilitare cu numere provizorii, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 0,98 mg./l alcool pur în aerul expirat, însă a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul în cauză are dreptul de a conduce autovehicule suspendat, iar autoutilitara condusă ar avea numerele de înmatriculare expirate.
Bărbatul se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar polițiștii rutieri din Sângeorz-Băi continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit.