Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și-a manifestat intenția de a prelua Sala Polivalentă din Bistrița. Administrația județeană și-a propus să reabiliteze imobilul și să îl pună la dispoziția Clubului Sportiv ”Gloria 2018”, urmând să fie folosit ca baza materială necesară pregătirii sportivilor și organizării de competiții de nivel național și internațional.
Astfel, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va solicita trecerea acestui imobil din domeniul public al statului român și administrarea Ministerului Sportului – Direcția Județeană de Sport Bistrița-Năsăud în domeniul public al județului Bistrița-Năsăud, un proiect de hotărâre în acest sens urmând să fie dezbătut de consilierii județeni în ședința de luna aceasta.
”Consiliul Județean Bistrița-Năsăud manifestă o preocupare permanentă pentru dezvoltarea infrastructurii necesare furnizării serviciilor publice de interes judeţean privind sportul, ca bază materială adecvată desfășurării activităților sportive organizate de Clubul Sportiv ”GLORIA 2018” Bistrița-Năsăud. (…) Întrucât în luna iulie a început deja perioada de pregătire precompetițională a tuturor sportivilor ce activează în cadrul celor 14 secții pe ramura de sport a clubului, printr-o adresă, conducerea Clubul Sportiv ”GLORIA 2018” Bistrița-Năsăud solicită alocarea unor spații adecvate pregătirii sportive pentru noul sezon competițional. În acest scop, se argumentează și se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind solicitarea trecerii imobilului ”Sala Polivalentă”, situat în municipiul Bistrița, strada Vasile Conta nr.1, din domeniul public al Statului român în domeniul public al județului Bistrița-Năsăud. Imobilul ”Sală Polivalentă”, ce face obiectul prezentului proiect de hotărâre este proprietate publică a Statului roman și se află în administrarea Ministerului Sportului – Direcția Județeană de Sport Bistrița-Năsăud”, se arată în proiectul de hotărâre.
Administrația județeană precizează că intenționează să și reabiliteze imobilul.
”Starea tehnică actuală a imobilului necesită lucrări de modernizare și reabilitare, investiții pe care Consiliul Județean Bistrița-Năsăud le poate susține doar în situația deținerii imobilului în proprietate”, se mai arată în proiect.
După preluare și reabilitare, Sala Polivalentă va fi pună la dispoziția Clubului Sportiv ”Gloria 2018” Bistrița-Năsăud, urmând ca imobilul să fie folosit ca baza materială necesară pregătirii sportivilor și organizării de competiții de nivel național și internațional.
Motto:
„Au făcut nu stiu de ce
O „Polivalentă” nouă
Si cu cea care mai e
Stau degeaba două.”
(Parodie după o epigramă)
Pentru că pe Radu Moldovan nu-l duce capul, orasul Bistrita va avea două săli polivalente si nici o sală de spectacole performantă pentru un oras resedintă de judet. Din moment ce ai o sală polivalentă intr-o zonă ultracentrală din oras, ce rost are să mai faci una la dracu-n praznic, pe păsunea din Unirea când eventual cu acei bani ai fi putut să faci un bazin olimpic acoperit sau chiar un patinoar artificial acoperit pentru diversificarea competitiilor sportive găzduite la Bistrita. Oricum cheltuielile de administrare si functionare a unor astfel de săli nu sunt deloc mici si ele nu pot fi acoperite doar din pretul biletelor vândute la evenimentele sportive sau culturale pe care urmează să le găzduiască. Asa se explică faptul că pentru acoperirea cheltuielilor de functionare Sala Polivalentă din Cluj-Napoca beneficiază de un contract de sponsorizare in valoare de 600.000 de euro făcut cu Banca Transilvania , in baza căruia a preluat si denumirea de „BT Arena”.