Criza de fier apărută pe fondul conflictului izbucnit în Ucraina s-a simțit din plin și la Bistrița, unde administrația locală nu a reușit să pună în funcțiune noua stație de mixturi asfaltice. Totuși, primarul Ioan Turc spune că aceasta ar putea deveni funcțională în două – trei săptămâni.
”Din punctul meu de vedere, stația de mixturi asfaltice va funcționa în două, cel mult trei săptămâni. Practic, lucrările au trenat peste termenul pe care ni l-am propus din cauza crizei de fier. Aprovizionarea fabricii care construiește instalații pentru producerea mixturii asfaltice este în Ucraina. Practic, această fabrică se aprovizionează din Ucraina și știm cu toții care e situația în această țară, că există un conflict acolo și livrările de fier, de tablă au fost sistate o perioadă și apoi au fost reluate, dar cu greu. E o problemă cu care s-au confruntat și alte orașe și alți agenți economici. Este cât se poate de real. Au venit piesele cu întârziere din cauza acestui lucru”, a spus primarul în ședința ordinară a Consiliului Local Bistrița din luna iulie.
Primăria Bistrița a cumpărat noua stație pentru prepararea mixturilor asfaltice cu bani din bugetul local, alocând pentru această investiție suma de circa 3,7 milioane lei.
Prin înlocuirea vechii stații, care funcționa din 1968 și producea 2,17 tone pe oră, municipalitatea a făcut o investiție importantă, urmând a fi produse 40-60 tone de mixturi asfaltice pe oră.
După punerea în funcțiune a stației, străzile din Bistrița vor intra într-un amplu proces de reabilitare. Potrivit primarului, noua stație va fi utilizată din plin pentru a se obține un carosabil de calitate, menit să optimizeze traficul urban.
Are acord de mediu???
O stație de asfalt în mijlocul orașului numai un Dorel de România putea sa facă. Ma mir ca locatari de peste vale tac .Pe când o porni o sa fie târziu.Succes cu Orașul verde european.