Și în acest sfârșit de săptămână, polițiștii Serviciului Rutier și ai structurilor teritoriale cu atribuții pe această linie au acționat, pe raza întregului județ, pentru creșterea siguranței rutiere şi depistarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație.
Astfel, polițiștii de la structurile rutiere au acționat în filtre, pe principalele artere din județ, și au efectuat zeci de testări cu aparate etilotest și drugtest pentru depistarea și tragerea la răspundere a conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau unor substanțe psihoactive.
În cadrul acțiunilor de azi-noapte, polițiștii rutieri au constatat, în flagrant delict, patru infracțiuni la regimul rutier. Trei conducători auto, depistați cu nereguli, au fost opriți la timp de polițiști, înainte de a produce tragedii. Iată și câteva exemple:
Depistat sub influența a două substanțe psihoactive, la volanul unui autoturism
”În noaptea de 30/31 iulie, în jurul orelor 00:20, pe o stradă din Năsăud, polițiștii au oprit pentru verificări un autoturism înmatriculat în Polonia. La volan a fost identificat un tânăr de 24 de ani, din Cepari. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma testării cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv pentru două substanțe psihoactive și a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Năsăud, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat și fără permis – nereguli constatate de polițiști în cazul unui conducător auto depistat la volanul unei autoutilitare!
”La data de 31 iulie, în jurul orei 00:50, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au oprit pentru control un bărbat de 38 de ani, din Prundu Bârgăului, care conducea o autoutilitară pe raza localității de domiciliu. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru determinarea alcoolemiei. Totodată, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud.
0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoarea indicată de aparatul etilotest, după ce a fost depistat și oprit de polițiști
”În seara de 30 iulie, ora 23.56, pe Drumul Județean 171, în localitatea Agrieșel, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au oprit pentru verificări un autoturism, iar la volan au identificat un bărbat de 31 de ani, din Târlișua. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar valoarea indicată a fost 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, adaugă oamenii legii.
În filtrele organizate în noaptea de 30/31 iulie, la nivelul municipiului Bistrița au fost implicați și polițiști de la Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității, care au oferit posibilitatea conducătorilor auto să testeze ochelarii care simulează starea dată de consumul de alcool/droguri pentru a înțelege consecințele extrem de grave pe care consumul acestora le au și la care se expun.
Noaptea trecută, în cadrul acțiunilor desfășurate în județ, au fost oprite pentru control peste 120 de autovehicule și legitimate peste 170 de persoane. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 12.000 de lei, iar ca măsuri complementare au fost reținute patru permise de conducere și retrase cinci certificate de înmatriculare.