Un tânăr din localitatea Dumbrava, comuna Livezile, a fost reținut de polițiștii din Prundu Bârgăului și riscă să își petreacă următoarele 30 de zile în spatele gratiilor, el fiind cercetat pentru furt și distrugere.
”Din investigații a reieșit faptul că, la data de 14 august, tânărul, în vârstă de 18 ani, din Dumbrava, comuna Lechința, ar fi spart luneta unui autoturism care era parcat pe un drum forestier din Poiana Stampei, iar din interior ar fi sustras un telefon mobil. Autoturismul în cauză aparține unui bărbat din Bistrița care a solicitat sprijinul polițiștilor, iar telefonul sustras aparține ginerelui lui, cetățean american”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
La data de 17 august, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului bănuit de comiterea faptelor. Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și distrugere.
În cursul zilei de astăzi, 18 august, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.
Prejudiciul, estimat la aproximativ 7.000 de lei, a fost recuperat.
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit.