Teraplast vrea să înfiinţeze o companie în Ungaria, țară care a devenit principala piaţă de export a Grupului

Consiliul de Administrație al companiei TeraPlast S.A. a aprobat constituirea de către societatea TeraPlast S.A., în calitate de asociat unic, a unei societăți cu răspundere limitata în Ungaria, în localitatea în Berettyoujfalu, județul Hajdu-Bihar, cu un capital social total de 3.000.000 de forinți. 

Noua societate va mări amprenta regională a Grupului și va reprezenta o bază logistică pentru acoperirea eficientă a pieței locale. Ungaria a devenit principala piață de export a Grupului TeraPlast, depășind Germania, iar această evoluție impune adaptarea activității de distribuție.

”Exporturile au continuat crească în cadrul afacerilor Grupului, atât valoare, cât și pondere, iar după primele opt luni ale anului au atins nivelul de 18 milioane de lei, comparativ cu 7 milioane de lei în același interval din anul precedent. Susținem aceasta activitate externa prin deschiderea unui depozit în Ungaria, un centru care ne permite administram mai bine și răspundem eficient cererii de pe aceasta piață dinamica ,a precizat Laszlo Vajda, director Dezvoltare.

Grupul a mai deținut un depozit în Ungaria, specializat în distribuția de profile de tâmplărie. Facilitatea respectiva a făcut parte din tranzacția de vânzare a liniei de business Profile de tâmplărie către Dynamic Selling Group în 2021.

”Grupul TeraPlast rămâne dedicat strategiei sale de consolidare a business-urilor existente și de explorare a oportunităților de extindere și dezvoltare chiar și într-un context macroeconomic cu multe provocări și incertitudini cum este cel actual”, a completat Alexandru Stânean, CEO TeraPlast SA.

 

error: Content is protected !!