Primarul Bistriței, Ioan Turc, a anunțat că lucrările pe străzile General Grigore Bălan (pe toate cele 3 tronsoane) și Gheorghe Șincai vor fi finalizate în luna noiembrie a acestui an, urmând ca pe aceste străzi să se aplice marcajul rutier și circulația să se desfășoare în cele mai bune condiții.
”În luna noiembrie, atât tronsonul 3 al străzii General Grigore Bălan, acolo unde în acest moment se lucrează, cât şi restul străzii General Grigore Bălan, adică tronsonul 1 și tronsonul 2, precum şi strada Gheorghe Şincai vor fi finalizate, în sensul în care vom trage stratul de uzură şi vom marca aceste străzi, aşa că traficul auto se va desfăşura în cele mai bune condiţii”, a declarat loan Turc.
Edilul Bistriței a reamintit că, la începutul acestei luni, tronsonul 2 al străzii General Grigore Bălan şi strada Gheorghe Şincai au fost redeschise circulației, dar „cu eforturi mari” ale Primăriei Bistrița.
”Cele două străzi au fost deschise circulației cu eforturi mari, mai ales în condițiile în care au fost schimbate şi conductele de apă, un demers care nu a fost deloc foarte simplu. Nu am acceptat ca străzile să fie refăcute fără să fie schimbate conductele pentru că, așa cum bistrițenii au mai văzut, riscul este unul foarte mare. După ce realizezi ample şi extrem de costisitoare, este inacceptabil să spargi după un anumit timp ca să intervii la conducte. Totul a costat, valoarea pe care Primăria Bistriţa a acoperit-o pentru schimbarea conductelor nu este mică, discutăm de peste 600.000 de lei, pe care i-am gândit ca şi majorare a capitalului social al municipiului la Aquabis”, a adăugat Ioan Turc.
Sursa citată a menționat că, pentru Linia Verde, revizia proiectului este aproape finalizată, după care urmează licitaţia pentru piatră şi pavaj.
„Pe toată zona dintre strada Bistricioarei şi până după Muzeul Judeţean vom merge cu piatră naturală, iar pavajul pe care urmează să îl folosim și care va face şi el obiectul unei licitaţii. La fel ca şi piatra, și pavajul este ales tot de bistrițeni, în urma unei consultări pe care am făcut-o prin intermediul aplicației iReport. De asemenea, vom merge cu piatră naturală şi pe Bulevardul Independenţei până după fostul spital”, a completat primarul.
În schimb, porțiunea de pe Bulevardul Decebal pe care se lucrează ar putea fi deschisă abia la finalul anului.
”Pe Axă, în momentul de faţă, avem probleme în ceea ce priveşte devierea reţelelor din zona viitorului pasaj subteran, mă refer la probleme care ţin de documentaţia tehnică, dar vom găsi o soluţie. Depunem eforturi pentru ca aceste segment de drum de pe Bulevardul Decebal să fie redeschis traficului auto până la data de 31 decembrie, adică tronsonul cuprins între strada Zimbrului şi strada Crinilor„, a menționat loan Turc.