Primăria Bistrița s-a ales cu o amendă în valoare de 50.000 de lei, după ce Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud a descoperit o serie de nereguli la noua stație de preparare a mixturilor asfaltice pe care municipalitatea a montat-o pe strada Victor Babeș din oraș.
Potrivit șefului Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, Grațian Morariu, comisarii de mediu au efectuat un control la noua stație în urma unor sesizări.
”Am avut două sesizări prin care s-a reclamat faptul că noua stație s-a ridicat fără acord de mediu. Noi am mers în control și am constatat că Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud a emis decizie de respingere la solicitarea Primăriei privind emiterea acordului de mediu pentru noua stație. Practic, lucrarea de montare a noii stații a început înainte ca Agenția pentru Protecția Mediului să emită acordul de mediu. Ulterior, Agenția a emis decizie de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu întrucât proiectul intră sub incidența Legii 292/2018. Această lege spune că nu ai voie să faci nicio construcție fără acord de mediu, aviz sau alte acte de reglementare pe linie de mediu. Primăria Bistrița a solicitat emiterea acordului de mediu după ce s-a apucat efectiv de lucru, iar cei de la Agenția pentru Protecția Mediului i-au dat respingere. În aceste condiții, noi a trebuit să mergem să verificăm, să îi amendăm și să îi punem să desființeze lucrarea respectivă și să aducă terenul la starea inițială”, a declarat, pentru Ziar de Bistrița, Grațian Morariu.
Sursa citată a precizat că amenda aplicată Primăriei Bistrița este de 50.000 de lei, cu posibilitate de a plăti jumătate din această sumă în termen de 15 zile.
Practic, Grațian Morariu a mai explicat că municipalitatea este acum nevoită să demonteze noua stație de preparare a mixturilor asfaltice și să parcurgă pașii legali pentru instalarea ei.
Această situație a fost adusă în atenția opiniei publice și de organizația municipală a PSD Bistrița-Năsăud, printr-o postare pe o rețea de socializare:
Primăria Bistrița a cumpărat noua stație pentru prepararea mixturilor asfaltice cu bani din bugetul local, alocând pentru această investiție suma de circa 3,7 milioane lei. Noua stație a ajuns la Bistrița în luna martie a acestui an, tot atunci fiind demarate și lucrările de instalare a acesteia pe terenul situat pe strada Victor Babeș.
Noua stație de asfalt a ajuns la Bistrița și se lucrează la asamblarea ei
FOTO: Noua stație de mixturi asfaltice, aproape de finalizare