Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a desfășurat, miercuri seara, un exercițiu tactic la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
”Scenariul a fost cunoscut de un număr restrâns de persoane, deoarece s-a urmărit modul de asigurare a primei intervenții a personalului de la locul de muncă (personal sanitar și auxiliar). De asemenea, s-a urmărit modul de răspuns al subunităților de intervenție la situații de urgență generate de producerea unui incendiu la unități spitalicești precum și acțiunile desfășurate de autoritățile responsabile pentru coordonarea și conducerea operațională a capabilităților implicate în acțiunile de intervenție operativă”, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.
Conform scenariului, la bordul unui elicopter aflat pe heliportul spitalului județean a izbucnit un incendiu. La locul intervenției s-au alocat nouă autospeciale cu 35 de pompieri care au intervenit pentru evacuarea unui număr de 78 de persoane aflate pe secția de la ultimul etaj al spitalului.
”Astfel de exerciții sunt necesare pentru că unitățile spitalicești sunt unele dintre cele mai importante obiective din zona de competență. In permanență, în interiorul secțiilor se află sute de persoane vulnerabile și personal specializat care le îngrijesc, motiv pentru care obiectivul necesită o atenție sporită. Prin astfel de acțiuni preventive și operative, s-a urmărit perfecționarea modului de lucru, prin aprofundarea deprinderilor necesare realizării atribuțiilor, dar și îmbunătățirea deficiențelor constatate pe timpul exercițiului”, mai menționează ISU Bistrița-Năsăud.