Bistrițeancă aflată sub influența alcoolului, depistată de polițiștii rutieri

O femeie din Bistrița s-a ales cu dosar penal și este cercetată pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. 

Polițiștii au depistat-o în timp ce conducea o mașină pe o stradă din Bistrița.

”La data de 4 octombrie, în jurul orei 01.00, polițiștii Biroului Rutier au constatat, în flagrant delict, o infracțiune de conducere sub influența alcoolului, pentru care s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal. Vizată de comiterea faptei este o femeie, de 46 de ani, din Bistrița, aflată la volanul unui autoturism care circula pe o stradă din Bistrița și care a fost oprită pentru verificări. A fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condusă la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Bistrița.

Polițiștii avertizează că, dacă testarea etilotest e pozitivă, consumul de alcool la volan se pedepsește indiferent de valoarea indicată de aparat.

Poliția avertizează: Dacă testarea etilotest e pozitivă, consumul de alcool la volan se pedepsește indiferent de valoarea indicată de aparat

 

error: Content is protected !!