Una din cele șapte păduri pe care Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și-a propus să le planteze în țară va fi sădită la Bistrița, a anunțat primarul municipiului, Ioan Turc.
Pădurea care urmează să fie plantată la Bistrița va fi prima de acest fel din țară și va fi sădită pe un teren pus la dispoziție de municipalitate. Proiectul este implementat prin Strategia Verde 2021-2027, cu scopul de a ridica gradul de conștientizare a importanței protecției mediului și a cultivării atitudinilor prietenoase cu mediul.
În același registru, Primăria municipiului a găzduit, astăzi, reuniunea „Erasmus vine în comunitatea ta”, ce are ca scop informarea privind oportunitățile de finanțare a unor proiecte în domeniul educației și formării profesionale prin programul Erasmus+ (2021-2027).
”„Erasmus” înseamnă performanță în educație, iar atelierele de azi vor avea un aport important în rândul actorilor decizionali din procesul de predare. Practic, creștem pepiniera dascălilor așa cum o creștem și pe cea a elevilor pe care dorim să îi susținem și să îi îndrumăm înspre profesia aleasă. Azi au fost prezentate programele Erasmus+ 2021-2027 și VET, exemple de bune practici, oportunitățile care pot fi exploatate prin proiectele Erasmus+ și, mai mult, au avut loc și exerciții practice pentru identificarea nevoilor comunității și a soluțiilor la acestea. Mulțumesc Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud pentru organizarea evenimentului!”, a spus primarul Ioan Turc.