Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege prin care 125 de unități administrativ-teritoriale din țară vor fi cadastrate, a a anunțat deputatul Diana Morar.
”O veste bună pentru comunitățile locale! Proiectul PNL prin care 125 de unități administrativ-teritoriale vor fi cadastrate la nivel național a fost adoptat de Camera Deputaților. Finanțarea cheltuielilor de cadastrare se va face din fondurile private ale ANCPI. Legea stabilește noi surse de finanțare, pe lângă fondurile europene, pentru creșterea gradului de cadastrare în România. Proiectul privind cadastrarea se alătură celorlalte programe care vizează dezvoltarea comunităților locale – o prioritate pentru PNL – precum Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare de 65 de miliarde de lei”, a precizat Diana Morar.
Pentru acest proiect de lege s-au înregistrat 195 voturi „pentru”, 37 „contra” şi 21 abţineri.
Camera Deputaților este for decizional.